Ana Maria Popescu, campioana olimpică din 2016, vorbește despre motivele revenirii pe planșă, despre emoțiile victoriei de la Doha și despre obiectivele pentru anul care vine.
Au trecut unsprezece zile de când Ana Maria Popescu a ascultat din nou imnul de pe prima treaptă a podiumului. S-a întâmplat la Grand Prix-ul de la Doha, iar ultima oară când spadasina fusese în această ipostază era în Brazilia, după concursul nebun și plin de emoții de la JO.
Trecuse un an și jumătate, timp în care Ana a încercat să revină în competiții la finalul lui 2016, dar a apoi corpul i-a cerut o pauză. Una care s-a încheiat în la mijlocul lui 2017, când a reluat pregătirea. Începutul de sezon i-a adus un loc 14 la concursul de Cupă Mondială de la Tallinn și un loc 26 la Suzhou. Nu e tocmai cu ce era obișnuită. A continuat să creadă, iar la al treilea concurs de la revenire a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. E conștientă că mai are multe etape de parcurs, dar acest succes îi să putere ca la 33 de ani să meargă în continuare pe drumul scrimei.
- Ana, ce te-a făcut să te întorci la spade, la antrenamente, la concursuri?
- Gândul că mai pot ajunge măcar o dată pe podium. Pe toată durata pauzei, oricât încercam să mă proiectez în alt loc, făcând altceva, îmi venea acest gând în minte: că mai pot face performanță. Nu voiam să fi regretat mai târziu dacă alegeam acum să închei acest capitol. M-am întors ca să mă conving dacă este așa ori ba.
- Cât de mult ți-a lipsit scrima în timpul în care ai stat departe de ea?
- Am stat departe de sală, dar tot cu gândul acolo. Am urmărit toate competițiile, mi-am urmărit colegii și colegele, încercam să mă pun în locul lor. Îmi creionam tot felul de scenarii, la fiecare competiție. N-a fost ușor să stau departe, dar a trecut și acum sunt fericită că pot fi acolo unde încă îmi este locul.
- Cum a fost prima zi când te-ai întors în sală, cum a fost reîntâlnirea din sală cu domnul Podeanu?
- Am început antrenamentele cu partea de pregătire fizică, cu care m-a ajutat amicul meu, Radu Milea. A fost o perioadă destul de dificilă de acomodare pentru că niciodată nu am avut o calitate fizică în care să excelez, dar știam că oricât de greu mi-ar fi atunci, voi ajunge în sala de scrimă și mă voi simți mai bine. Am reluat pregătirea cu domnul Podeanu la începutul lunii august, în cantonamentul de la Izvorani. Cred că a fost cea mai frumoasa perioadă a noastră. Ne făceam singuri programul, discutam despre scrimă, stăteam cu orele în sala de antrenament și cumva, am simțit că toata presiunea pe care o dusesem cu noi până la Rio dispăruse. Începusem să ne bucurăm cu adevărat de scrimă!
Partea cu cele mai puține plusuri
- Cum ai regăsit scena mondială a spadei, unele fete s-au retras, sunt multe noi?
- Am urmărit și competițiile din sezonul trecut. Nu pot spune că au apărut foarte multe schimbări. Sunt trăgătoare care au luat pauză, ca și mine, dar au revenit în circuit. Altele care s-au retras definitiv și alte sportive care încearcă să își facă loc pe scena mondială. Sunt spadasine de 16 ani care încep să emită pretenții la seniori! Însă, la echipe, din ce am văzut până acum, e loc pentru toată lumea, iar echipa noastră nu face excepție. Cu puțină atenţie, încredere și curaj, putem să producem surprize.
- Cum e pentru tine să tragi din nou în grupe, mai ales că în ultimii ani nu ai avut parte de așa ceva decât la Europene?
- Aceasta este partea cu cele mai puține plusuri. Este dificil să știi că orice pas greșit în grupă te poate scoate din competiție și mai ales, faptul că ani la rând eu am fost exceptată. Dar este un nou început pentru mine și prefer să privesc parte bună și anume, am șansa să trag mai multe asalturi în competiție și să întâlnesc adversare cu stiluri diferite.
- Ce gânduri te-au încercat după primele două etape de Cupă Mondială?
- Am fost mulțumită de rezultatul de la Tallinn. Am reușit să mă calific direct din grupe pe tabloul final, am avut parte de asalturi tari, am întâlnit-o pe Emese Szasz în optimi și chiar dacă am pierdut, asaltul a fost echilibrat. A fost un semn bun! Apoi a venit China cu o clasare în primele 32 care nu m-a bucurat prea mult, având în vedere că am pierdut în fața unei coreence nu foarte experimentate. Eram cumva 50% - 50% și așteptam cu nerăbdare Doha, care îmi impunea o clasare în primele 8 pentru a-mi menține punctele câștigate anul trecut.
O picătură într-un ocean
- Ce a însemnat pentru tine victoria de la Doha? O confirmare a faptului că ai luat-o din nou pe drumul cel bun? O demonstrație a faptului că unele lucruri nu se uită niciodată?
- Doha este înainte de toate o victorie de moral. Mi-a demonstrat, deși simțeam asta, că am ales bine drumul și pentru a doua oară și faptul că am muncit cu folos în ultimele luni. Mi-am regăsit calmul și echilibrul pe planșă. Deși sunt conștientă că acest rezultat este o picătură într-un ocean, mi-a adus puncte prețioase în clasamentul mondial și asta mă duce cu un pas mai aproape de primul meu obiectiv.
- Care ar fi el?
- Clasarea în primii 16 până la Campionatele Mondiale din august. Asta ar însemna să fiu exceptată de grupele preliminarii la CM și ar fi un mare avantaj. Doar că până atunci trebuie să acumulez destul de multe puncte! Momentan, figurez pe locul 31 in Cupa Mondială, doar că diferența de puncte este destul de mare. Apoi, putem vorbi și de podiumul Campionatului Mondial pe care îl visez la propriu.
- Cum e sa o iei din nou de la capăt?
- Uneori am impresia că nici nu am lipsit atâta timp din competiții! Ce am simțit diferit, însă, este faptul că privesc altfel lucrurile. Sunt mult mai relaxată, mai detașată și asta mă ajută și în asalturile din concurs. Am zis de la început, deși muncesc cu aceeași pasiune și determinare ca și înainte, revenirea a fost pariul nostru, al meu și al domnului Podeanu, tot ce vine de acum încolo este un bonus pentru noi.
- Ce dorești să-ți aducă Moș Crăciun?
- Sănătate și timp. Timp pentru mine, timp pentru ai mei. Poate că singurul lucru care nu mă încântă atât de tare este faptul că din nou sunt cu bagajele la ușă și gata mereu de plecare, dar asta înseamnă să mergi pe drumul performanței. z
"Am mult mai multa grijă de mine și îmi ascult corpul mai mult decât am făcut-o în trecut. Încerc pe cât posibil să țin ritmul cu colegele mele, dar să-mi iau și pauză atunci când este nevoie!"
"Doha este înainte de toate o victorie de moral. Mi-a demonstrat, deși simțeam asta, că am ales bine drumul și pentru a doua oară și faptul că am muncit cu folos în ultimele luni. Mi-am regăsit calmul și echilibrul pe planșă"
"Sunt mult mai relaxată, mai detașată și asta mă ajută și în asalturile din concurs. Am zis de la început, deși muncesc cu aceeași pasiune și determinare ca și înainte, revenirea a fost pariul nostru, al meu și al domnului Podeanu, tot ce vine de acum încolo este un bonus pentru noi"
Ana Maria Popescu
6 concursuri de Grand Prix a câștigat Ana Maria Popescu în carieră, dintre care cel mai recent luna aceasta, la Doha. Acestor victorii li se adăugă alte nouă în etapele de Cupă Mondială
10 medalii de aurare în palmares Ana Maria Popescu la competițiile majore. Una la Jocurile Olimpice în 2016, cu echipa, două la CM în 2010 și 2011, cu echipa, și șase la CE, dintre care una la individual în 2013 și șase cu echipa în 2006, 2008, 2009, 2011, 2014 și 2015
Cuvintele din îmbrățișare
După ce a reușit ultima tușă în finala de al Doha, Ana a primit o îmbrățișare lungă și emoționantă din partea antrenorului Dan Podeanu: Ce și-au spus cei doi în acele secunde? "Am reușit, am făcut-o din nou. Acestea au fost singurele cuvinte pe care le-am spus și dânsul m-a aprobat. În acele momente, cuvintele nu prea își au rostul. Doar mulțumești în tăcere tuturor celor care au fost acolo și au făcut să se întâmple ca tu să urci din nou pe podium, iar domnul Podeanu este primul om care a crezut în aceasta frumoasă 'nebunie' a reîntoarcerii mele", a povestit spadasina.
Viața pe planșă la 33 de ani
De obicei, spadasinele au viață lungă pe planșă, multe dintre ele ajungând să tragă până aproape de 40 de ani. Unul dintre exemplele recente fiind unguroaica Emese Szász, care la aproape 34 de ani a devenit campioană olimpică la Rio la individual. Ana Maria Popescu a împlinit luna trecută 33 de ani și spune că acum are mai multă grijă de partea fizică a acestui sport: "Când întâlnești pe planșă o copilă de 18 ani care se mișcă de zici că are baterii, atunci începi sa simți fiecare an, dar intervine experiența și compensează. Fizic sunt într-o perioadă foarte bună, așa mă simt și analizele îmi confirmă".
3 este numărul dăților în care Ana Maria Popescu a încheiat sezonul pe primul loc în ierarhia mondial, în 2008, 2009 și 2013
Mai multe gânduri despre Londra decât despre Rio
Singura titlu olimpic al delegației României a fost adus de echipa feminină de spadă formată din Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu. Dintre ele doar Ana A decis să meargă mai departe. Se mai gândește ea acum, după mai mult de un an la momentele acelea frumoase din Brazilia? "Culmea, Rio îmi vine în minte destul de rar, tot Londra este mai prezentă.
Poate că sună ciudat, dar de Rio îmi amintesc doar când sunt întrebată de acea experiență, pe când Londra îmi revine în gând ori de câte ori se apropie vreun concurs. Încă îmi găsesc motivația din acea nereușită!", a spus ea. La Jocurile Olimpice din 2012, echipa României pornea favorită, dar a încheiat concursul pe poziția a șasea din opt participante.
{{text}}