Cifrele pe care le are acum mijlocaşul Botoşaniului sunt mult mai bune decât cele ale lui Dennis în aprilie 2017, atunci când avea vârsta de azi a lui Olimpiu, adică 18 ani şi 8 luni.
Cât de bun e Olimpiu Moruţan? Prestaţiile lui n-au fost ieşite din comun în tricoul lui FC Botoşani, însă vârsta lui e una extrem de fragedă și, implicit, marja de progres e imensă. Se va descurca sau nu în tricoul roş-albastru? E o altă dilemă majoră, mai ales că şi suma de transfer e una dintre cele mai mari achitate vreodată de FCSB pentru un fotbalist sub 20 de ani!
Totuşi, Moruţan are un exemplu de reuşită chiar în actualul lot al lui Dică. Se numeşte Dennis Man, care a semnat cu FCSB când era mai mic, ca vârstă, decât e acum Moruţan. În plus, evolua la o divizionară B, UTA, în timp ce Olimpiu vine de la o grupare care măcar momentan e pe poziţie de play-off!
Poate că cea mai elocventă comparaţie între cei doi puşti e cea dintre parametrii actuali ai lui Moruţan şi cei ai lui Dennis din momentul în care fostul component al celor de la UTA avea vârsta de azi a lui Olimpiu, adică 18 ani şi 8 luni!
Diferenţa e mare şi balansează în favoarea lui Moruţan, care are cifre incomparabil mai bune. De la meciuri şi realizări pe tabelă în Liga 1 până la apariţii şi randament în echipele naţionale sub 19 şi 21 de ani!
Moruţan azi, la 18 ani şi 8 luni
- a debutat în L1 acum 1 an şi 2 luni
- 40 de partide în L1
- 2 goluri în L1
- 4 pase de gol în L1
- 6 meciuri şi 3 goluri în naţionala U19
- 2 partide şi 1 gol în naţionala U21
- cota de piaţă, conform transfermarkt: 600.000 de euro
Man în aprilie, la 18 ani şi 8 luni
- debutase în L1 în urmă cu 6 luni
- 6 meciuri în L1
- 1 gol în L1
- 1 pasă de gol în L1
- 3 meciuri şi 1 gol în naţionala U19
- nicio partidă în naţionala U21
- cota de piaţă, conform transfermarkt: 250.000 de euro
11 centimetri e diferenţa de înălţime între cei doi: Moruţan are 1,72 metri, în timp ce Man măsoară 1,83
300.000 €e diferenţa de cheltuială între preţul de achiziţie în privinţa celor doi: Man a costat 400.000 de euro, în timp ce Moruţan a fost 700.000 de euro şi 20% dintr-un viitor transfer
Pe locul 10 la Botoşani
Chiar dacă a jucat multe meciuri şi cota i-a crescut, Moruţan nu se află în top la FC Botoşani din punctul de vedere al calificativelor obţinute din partea Gazetei. Are o medie a notelor de numai 5,70, ceea ce înseamnă mediocru.
A ajuns abia pe locul 10 în clasamentul elevilor lui Enache. Primii sunt: Mihai Roman (6,28) şi L. Buş (6,19). În schimb, Moruţan a bifat cele mai multe partida în actualul campionat, 21, la fel câte au şi Cobrea, Miron, Burcă şi Buş.
{{text}}