International   •   Campionate   •   GERMANIA

Accidentat pe ringul de dans » Motivul stupid pentru care Aubameyang a lipsit în meciul pierdut de Borussia Dortmund în fața lui Bayern

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 22 decembrie 2017

Aubameyang a ratat ”șocul” din Cupă cu Bayern, pierdut de BVB cu 1-2, din cauza unei leziuni musculare suferite în discotecă. Conducerea Borussiei Dortmund a intrat imediat în ședință după ce-a aflat cum a devenit indisponibil gabonezul.

Șefii clubului tocmai i-au prelungit contractul și sperau că Pierre-Emerick Aubameyang se va gândi de acum încolo numai la fotbal și la Dortmund. De unde! A lăsat-o baltă pe Borussia tocmai când avea mai mare nevoie de golurile lui.

"Are probleme musculare la coapsă", anunța antrenorul Peter Stoger motivul pentru care atacantul gabonez n-a putut juca în "optimea" de Cupă cu Bayern.

Moon Walk l-a terminat


Corect. Ce nu știa însă tehncianul austriac era că "Auba" se accidentase sâmbătă, după victoria cu Hoffenheim, pe ringul de dans!

"A aterizat direct în restaurantul italienesc Acqua Pazza, alături de câțiva coechipieri, pentru a sfârși noaptea în clubul Q. Melodiile lui Michael Jackson și celebrul Moon Walk al legendarului «King of Pop» l-au dat gata", a aflat tabloidul Bild.

Milan îl vrea

Același Bild anunță că din cauza lui, conducătorii galben-negrilor și Stoger au intrat ieri în ședință. Dorința lor e de a-l păstra, însă Aubameyang nu pare să gândească la fel. Iar AC Milan, conform jurnaliștilor germani, e gata să vină la negocieri. 


21 de goluri a marcat Aubameyang în acest sezon, în toate competițiile. Cele mai multe, 13, în Bundesliga

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.