Virginia Ruzici, campioana din 1978, face radiografia anului 2017 în tenis și evaluează sezonul plin al Simonei Halep.
Mereu alertă la ceea ce se întâmplă în tenis. Privește, urmărește, cântărește lucrurile cu ochiul celei care a fost sus de tot, cu un un trofeu de Mare Șlem în brațe, dar și al celei care a continuat să fie aproape de sportul favorit.
Virginia Ruzici privește spre 2017 cu bucuria de a o vedea pe Simona Halep pe primul loc al clasamentului WTA, își descrie propria experiență de revenire în circuit după ce devenise mamă, cu trimitere la Serena Williams, speră să-i vadă sus și în 2018 pe Federer și Nadal, spune că Shapovalov îi amintește de McEnroe și e împotriva schimbărilor propuse de forurile tenisului care vizează bazele acestui sport.
- Virginia, 2017 a fost un an diferit de ceilalți în circuitul feminin, cu o bătălie aprigă pentru locul unu mondial și pentru poziții în top 10. Cum îl evaluezi?
- Bineînțeles că sunt fericită pentru că Simona este cea care a terminat pe locul unu. Indiferent de absențele unor jucătoare ca Azarenka sau Serena Williams. Să ajungi pe primul loc este special și trebuie să ai calități deosebite și nu numai fizice, ci și morale. Ceea ce a realizat Simona este enorm și meritat. Acum, în ceea ce privește absențele, da, au fost, Serena Williams are 36 de ani, a și născut. În schimb, Venus a fost prezentă la un nivel foarte ridicat la 37 de ani, a fost acolo. Șarapova a fost oarecum o prezență, care a început bine, dar pe parcurs s-a stins.
"Un an să nu fie acceptată"
- E o prezență necesară Maria Șarapova, prin tot ce reprezintă ea, dincolo de suspendare. Are locul ei în tenis.
- Este câștigătoare de turnee de Mare Șlem, un nume cunoscut, o jucătoare care vinde bilete și care atrage telespectatorul să privească meciurile ei la tv. Este clar că directorii de turnee o doresc în continuare. Acum, că a fost ajutată la US Open cu o invitație,este discutabil. Personal, cred că ar fi fost mai bine ca un an de zile să nu fie acceptată în niciun turneu de Mare Șlem.
- Și Azarenka?
- Bineînțeles, putem vorbi și despre absența ei pentru că este un nume în tenis, este o jucătoare de mare valoare, câștigătoare de două turnee de Grand Slam și care a reapărut la un moment dat în circuit, în perioada Wimbledon-ului. Simona a avut șansa să joace cu ea și să o învingă și a fost vorba despre o Azarenka în formă fizică excelentă și jucând bine. Deci, două victorii importante pentru Simona la Vika, atât la US Open 2015, cât și la Wimbledon 2017, în turnee de Mare Șlem. Acest lucru dovedește că Simona este acolo foarte sus, la un nivel foarte înalt. Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla în 2018 cu toate aceste jucătoare care ar dori să revină. Serena, care este înscrisă la Australian Open, Șarapova va juca cu siguranță.
- Din câte am citit, și Azarenka va fi acolo.
- Personal, mă bucur pentru Azarenka, efectiv, poate să aducă ceva în plus circuitului feminin. Având doar 28 de ani este foarte tânără și cu perspective bune. Cred că anul 2018 va fi un an foarte interesant.
Prea multă presiune
- Să rămânem un pic la 2017. E de preferat varianta în care domina Serena și celelate aveau o țintă să o învingă sau un circuit mai schimbător în care să se dea tot timpul o luptă pentru primul loc?
- Consider că atât presa, cât și WTA au făcut din știrea cu numărul unu mondial în fiecare săptămână un eveniment și acest lucru a dus la o anume presiune. Și fanii, și jucătoarele au stat cu ochii pe această posibilitate, de a fi numărul unu mondial. Ceea ce mi se pare prea mult.
- Anul trecut Kerber a fost cea care a încheiat sezonul pe primul loc. Spuneai că o vezi jucând bine în 2017, totuși nu s-a întâmplat așa.
- A fost surprinzător ce s-a întâmplat cu Kerber, de neexplicat. Cu siguranță că a resimțit o presiune enormă. Ea a fost cea care a învins-o de două ori pe Serena Williams, ceea ce este mai rar, în afară de Azarenka nimeni n-a mai reușit recent. De aceea, a fost foarte surprinzător pentru mine să o văd jucând atât de slab, de timorat, însă pierzând o dată, de două ori, de trei ori și-a pierdut complet încrederea și de multe ori am spus că încrederea în tenis este factorul cel mai important.
- Probabil aceasta este explicația, că nu a făcut față acestei presiuni?
- Să o vedem în 2018, cu o schimbare de antrenor, poate cu noi idei, un nou elan, mai puțină presiune. Este totuși așteptată să revină la un nivel interesant. Și Muguruza a avut un an între Roland Garros 2016 și Wimbledon 2017 fără rezultate semnificative, de neînțeles. Deci, probabil că la fel, s-a pus multă presiune, așteptările au fost prea mari și nu a reușit nici ea să-și mențină în aceea perioadă un nivel ridicat.
"Este tare mental"
- Va putea Simona să facă acest lucru? Să-și țină firea cât va fi pe primul loc?
- Simona a avut și ea câteva perioade mai ezitante pe ici, pe colo, dar de scurtă durată. A rămas constantă tot anul 2017, de aceea a și ieșit numărul unu mondial. Trebuia să câștige Roland Garros-ul, dar, din păcate, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. A avut unele perioade de o anumită scădere atunci când au fost probleme fizice, accidentări. Însă, să nu uităm, timp de patru ani a fost în primii 10, chiar 5 în lume de manieră constantă.
- Mai mult de 200 de săptămâni.
- N-a fost nicio perioadă mai lungă în care să aibă o scădere teribilă de nivel, ceea ce dovedește că este tare mental.
-Cheia sezonului ei a fost partea de zgură, care a adus-o la un nivel foarte ridicat și care i-a dat și încrederea necesară pentru ce avea să urmeze?
- Ca să-ți spun sincer, timing-ul a fost bun pentru că se oprise o perioadă la început de an, nu a putut să performeze, fiind obligată să renunțe la o lună de zile de turnee. A început la Indian Wells unde nu a putut să fie la maximum după o asemenea întrerupere și cu aceea problemă delicată la genunchi, după care a urmat Miami, unde a făcut un sfert de finală. Putea și acolo să meargă mai departe, dar ducând o anumită lipsă de turnee și de victorii, probabil că acesta a fost motivul pentru care nu a putut să concludă acel meci cu Konta. Venind însă perioada de zgură, acolo unde Simona se simte bine, se deplasează extraordinar, efortul fizic depus îl face cu ușurință și având tendința de a juca și de a-i plăcea această suprafață mai mult ca celorlalte jucătoare, a avut rezultate excelente, care bineînțeles i-au dat o mare încredere.
- O încredere care s-a prelungit.
- Da, a putut să continue și în Statele Unite, cu acea finală la Cincinnati. Au fost rezultate bune la circuitul american pe ciment. Sigur, accidentul cu Șarapova la de US Open a fost ghinion.
- Pur ghinion.
- Să cazi cu Șarapova tocmai din primul tur la US Open, unde Șarapova a primit un wild card și unde nu avea nimic de pierdut. Ea a jucat un meci absolut extraordinar, fără nicio reținere, cu o violență în lovituri incredibilă, dar și precizie. Simona s-a luptat, a pierdut la mustață și așa s-au întâmplat lucrurile. Dar, la fel, a avut puterea să se ridice și să obțină acel rezultat faimos la Beijing, unde a învins-o pe Șarapova pentru prima dată în cariera ei, unde și-a luat revanșa și la Ostapenko. Putem spune că a fost un an de excepție pentru Simona. Un mare regret pentru aceea finală de la Roland Garros, dar va avea și alte ocazii și nu uitați cu toții că are doar 26 de ani și are cel puțin cinci-șase ani, mai știi, poate chiar mai mult în față.
Dispare reacția rapidă
- Mă întorc la Serena și la această combinație între maternitate și performanță. Sau încercarea de a face performanță. E posibilă? Fiindcă efortul e mare, turneele sunt multe, pretențiile mari.
- Eu cred că nu va fi ușor pentru Serena Williams. Sunt voci care spun că are posibilități, nu poți niciodată să spui, nu, nu este posibil pentru că este o campioană de excepție, enormă. Este adevărat că în perioada de așteptare a copilului, cu metodele de astăzi a putut oarecum să-și mențină fizicul. Dar eu, ca mamă, încercând o mică revenire la vârsta de 32 de ani, pot să spun că, din experiență proprie, corpul nu mai are aceeași reacție rapidă ca înainte, mentalul este diferit, nu mai ai acel killer instinct și probabil aceeași dorință teribilă de a câștiga totul. Chiar și la antrenament trebuie să te împingi tot timpul. E foarte greu să-ți dai un imbold pozitiv zi de zi știind că la 36-37 de ani ai un copil care te așteaptă acasă. Rămâne de văzut. Pentru mine, bineînțeles că este o așteptare interesantă.
- A fost și în circuitul masculin un an de excepție, am mai vorbit despre Federer și Nadal, care au monopolizat turneele mari. Mai e posibil un astfel de an sau se vor trezi și leii adormiți și răniți?
- Cei doi, terminând anul 2017 de această manieră, vor continua cu același elan și cu încredere pentru că este foarte important să termini anul cu încredere ca să începi anul următor cu încredere. Nu ne așteptam ca atâția jucători, mai ales cei doi, care sunt de atâția ani în vârf, să aibă în continuare această dorință și plăcere a efortului, cât și plăcere de a câștiga în continuare atâtea turnee, aceeași motivație de a fi pe teren atâta timp la antrenament, multă sudoare, mult efort fizic. Este excepțional ceea ce se întâmplă.
"Totul pleacă de la cap"
- Mai sunt câteva exemple în trecut.
- E adevărat, a fost cazul lui Jimmy Connors, în primul rând, care s-a dus până la 39 de ani, plus cazul Martinei Navratilova, care, la fel, a stat în circuit până la 38-39 de ani, Chris Evert s-a oprit pe la 34, dacă îmi amintesc bine. Însă tenisul de astăzi este mult mai fizic decât cel din trecut, din punct de vedere psihologic este același lucru, dar din punct de vedere fizic toată lumea se antrenează mult mai mult în sală și presupun că efortul fizic, ținând cont la intensitatea la care se joacă astăzi atât la băieți, cât și la fete, pentru mine este destul de surprinzător. Dar toată lumea se bucură să vadă în continuare acești mari campioni jucând un tenis de senzație, extrem de spectaculos, le dorim viață lungă în continuare.
- Va avea success revenirea lui Djokovici, Murray, Wawrinka?
- Sperăm, de ce nu? Federer a avut perioade în care nu i-a mers bine, când am crezut chiar că se va opri, la fel și Nadal, cu problemele sale fizice. Ei, bine ne-au dovedit contrariul și de ce nu s-ar întâmpla același lucru și cu Djokovici, cât și cu Murray, cât și cu Wawrinka? Nu au 35 de ani, sunt ceva mai tineri, doar Wawrinka e puțin mai în vârstă. Totul pleacă de la cap, dacă ai această dorință și motivație, cât și o echipă bună, ceea ce este și cazul, e mult mai ușor să te motivezi la antrenament, să lucrezi în sală fizicul. E mai ușor să treci în fiecare zi peste un efort dificil. Pe vremea noastră era mult mai greu pentru că eram singuri, aveam un singur antrenor de tenis. Cred că este posibil, cu perseverență, ca acești jucători să revină.
- Dacă e să te gândești la un nume din circuitul masculin , e vreun jucător care și-a atras atenția din rândul tinerilor, care să fie complet și să poată în anii următori să fie numărul unu mondial?
- Bineînțeles că Zverev este cel care sare cel mai mult în ochi și care a dovedit deja, este top 10, cu victorii spectaculoase. Dar și Shapovalov. Are un tenis extrem de spectaculos, cum este și stângaci și foarte ofensiv, mie îmi amintește de John McEnroe. Poate altora le amintește de altcineva, dar mie așa, la ochiul meu, fiind stângaci, luând fileul, având o mână bună, îndemânatic și având un tenis variat, îmi amintește de McEnroe. Acum, bineînțeles rămâne de confirmat și de văzut, dar potențialul există.
"Nu-mi place ca tenisul să fie atins la bază"
- Sunt multe încercări de a se schimba lucruri în tenis, cu experimente de diverse feluri, în turnee de Mare Șlem și în alte turnee, chiar reguli din tenis. Crezi că sunt oportune modificările?
- Eu sunt conservatoare, nu-mi place ca tenisul să fie atins la baza lui. Văd că există mulți jucători pentru și mulți jucători contra. În afară de unele mici schimbări, cum ar fi posibilitatea de a vorbi cu antrenorul, nu de a nu mai veni pe teren, ci a vorbi de la distanță nu mă deranjează. Cel care joacă este jucătorul, nu antrenorul. Pe vremuri ni se făceau semne de tot felul, ni se striga una alta, însă nu era ceva care să deranjeze pe nimeni. Sau o mică modificare în ceea ce privește secundele între cele două mingi de serviciu, la fel nu mi se pare ceva care să deranjeze, însă la restul, personal nu sunt pentru.
- Care ar fi explicația acestei dorințe de schimbare?
- Atât ATP, cât și WTA prin președinții respectivi încearcă să aducă noi idei, dar mai mult este vorba despre cerințe ale televiziunii decât ale publicului. Și cum televiziunea cere meciuri mai scurte, un timp mai exact al unui meci… După părerea mea, se pierde mult. Se pierde, cum spunea și Nadal, intensitatea. Hazardul devine mai important dacă începi să faci tie-break la set-set la simplu în turneele de Mare Șlem, asta mi se pare aberant. Consider că trebuie să ne mobilizăm pentru a păstra bazele sportului nostru, esența tenisului.
"Să ajungi pe primul loc este special și trebuie să ai calități deosebite și nu numai fizice, ci și morale. Ceea ce a realizat Simona este enorm și meritat"
"Nu va fi ușor pentru Serena Williams. E foarte greu să-ți dai un imbold pozitiv zi de zi știind că la 36-37 de ani ai un copil care te așteaptă acasă"
"Shapovalov are un tenis extrem de spectaculos. Cum este și stângaci și foarte ofensiv, mie îmi amintește de John McEnroe"
Virginia Ruzici
{{text}}