International   •   Campionate   •   STUTTGART

S-a întors acasă! Un om de bază la câștigarea unicului titlu de către Stuttgart revine după 9 ani pe Mercedes-Benz Arena

Articol de Cristian Toma   —  vineri, 22 decembrie 2017

Atacantul lui VfL Wolfsburg, Mario Gomez, va juca din această iarnă la VFB Stuttgart.

Gomez a semnat cu "șvabii" un contract valabil până în 2020. În schimbul acestui transfer, Wolfsburg va primi 3 milioane de euro. El se întoarce astfel pe Mercedes-Benz Arena după 9 ani, timp în care a evoluat în tricoul echipelor Bayern Munchen, Fiorentina, Beșiktaș și VfL Wolfsburg.

"Sunt încântat să fiu acasă din nou, unde totul a început pentru mine. În ultimele zile am simțit cât de mult vreau să mă întorc la Stuttgart. Este clubul în care am crescut și unde am avut cel mai nebunesc moment prin câștigarea acelui titlu neașteptat în 2007. Știu cât de mari sunt așteptările și că situația de aici este foarte provocatoare, dar asta înseamnă că trebuie să dai totul în această jumătate de sezon pentru a rămâne în Bundesliga, iar pentru mine personal, să mergi la Cupă Mondială", a declarat Gomez.

În vârstă de 32 de ani, Gomez a venit la VfL Wolfsburg de la Fiorentina în august 2016 pentru un milion de euro. Atacantul german mai avea contract cu "lupii" până în vară anului 2019.


15 partide a bifat Gomez în acest sezon în toate competițiile reușind un gol și 3 assist-uri



31 de goluri în 71 de partide a înscris Gomez pentru națională Germaniei, pentru care a debutat în 2007

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.