International   •   Stranieri   •   TURCIA

VIDEO + FOTO Şumudică e atât de bun încât antrenează două echipe în acelaşi timp :) » Scenariul rămâne valabil: poate termina turul pe locul 1 în Turcia!

FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 23 decembrie 2017

Partida dintre Konyaspor şi Fenerbahce s-a terminat la egalitate, scor 1-1, Marius Şumudică fiind fără voia lui printre cei implicați, după o gafă a platformei flashscore.com.

  • Kayserispor, adevărata formaţie a tehnicianulului român, joacă mâine în ultima etapă a turului de campionat, de la ora 13:00, împotriva celor de la Malatyaspor. Partida nu este transmisă în România şi poate fi urmărită în format liveTEXT cu video şi foto pe GSP.ro.

Marius Şumudică a încurcat-o iar pe Fenerbahce, după egalul spectaculos din urmă cu 8 etape, scor 3-3. Sau cel puţin asta a afişat platforma flashcore.com.

Popularitatea de care se bucură în Turcia şi asemănarea numelor celor două formaţii au condus la apariţia numelui lui Şumudică pe banca celor de la Konyaspor la remiza de azi cu Fener, 1-1, în locul adevăratului antrenor, Mehmet Ozdilek, pe cel mai accesat portal de rezultate live.




SCENARIU NESPERAT

Beşiktaş, campioana en-titre, a pierdut astăzi suprinzător în deplasarea de la Sivasspor, scor 1-2 (Vezi VIDEO). Tot astăzi, Fenerbahce a scos doar o remiză, 1-1, din înfruntarea de pe terenul formaţiei Konyaspor (Vezi VIDEO). O victorie în partida de mâine ar face ca Şumudică, Lung, Săpunaru şi Boldrin să termine turul peste cele două forţe ale Superligii turce.

Pentru a termina în fruntea clasamentului anul 2017, Galatasaray trebuie să nu câştige partida cu Gotzepe de mâine, iar fruntaşa Basaksehir să piardă în deplasarea de la Kasimpasa. Dacă aceste două lucruri se întâmplă, Kayserispor va fi pe primul loc, la egalitate de puncte cu Basaksehir şi Fenerbahce.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.