Nicolas Otamendi, fundașul central al lui Manchester City, și-a reînnoit înțelegerea cu ”cetățenii” pentru încă doi ani. Argentinianul, care este un om de bază al echipei lui Pep Guardiola, a fost recompensat astfel pentru evoluțiile sale foarte bune din ultimele luni.
Fotbalistul, în vârstă de 29 de ani, este ultima vedetă de pe ”Etihad” care semnează un nou acord, înaintea Campionatului Mondial din 2018, în încercarea de a evita interesul pentru jucător al marilor cluburi din Europa.
Astfel, Gabriel Jesus își va prelungi și el contractul cu Manchester City, în următoarele săptămâni, până în anul 2023, în timp ce Kevin De Bruyne a acceptat o nouă înțelegere cu trupa lui Guardiola.
În Premier League, în acest an competițional, Nicolas Otamendi a avut performanțe remarcabile, o acuratețe a paselor de 92%, 64 de respingeri, 30 de intercepții și 6 blocări.
Fundașul, care este cotat la 30 de milioane de euro de transfermarkt, a venit la Manchester City în vara lui 2015, de la Valencia. De atunci, el a câștigat Cupa Ligii Angliei în 2016. El este calificat cu naționala Argentinei la Campionatul Mondial din Rusia.
23de meciuri a evoluat Otamendi în acest sezon, în toate competițiile, înscriind 5 goluri
sursa: goal.com
{{text}}