Dintre cele cinci jucătoare române din Top 100, doar Sorana Cîrstea va debuta în noul sezon la Brisbane, în timp ce celelalte patru o vor face la Shenzhen.
Trei zile au mai rămas până când circuitul profesionist o pornește din nou la drum. Meciuri, emoții, nervi, trofee, toate revin începând cu 31 decembrie. Este un sezon cu totul special, mai ales că pe primul loc în ierarhia mondială este o româncă. Turneele programate în prima săptămână sunt Shenzhen, Brisbane și Auckland. Cele cinci jucătoare române aflate în Top 100 vor juca încă de la început. În China, Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu și Monica Niculescu, iar în Australia, Sorana Cîrstea
Se întoarce la Shenzhen
Simona Halep, liderul mondial, care a participat la un turneu demonstrativ în Thailanda și pe care l-a câștigat, a ales din nou Shenzhen, cel mai bogat turneu de categorie International din circuit. Chinezii oferă 750.000 de dolari drept premii, în timp ce celelalte competiții de același nivel au premii de 250.000.
Simona este pentru a treia oară la Shenzhen, după ce în 2015 a reușit să câștige trofeul, iar anul trecut a fost învinsă în turul al doilea. Va fi un an în care toată lumea va fi cu ochii pe ea, un an în care va fi nevoie de confirmări care să sprijine poziția de lider pe care a încheiat anul 2017. În luna ianuarie, Halep va mai participa la Australian Open și, pe final de lună, la turneul de la Sankt-Petersburg.
A schimbat China pe Australia
Sorana Cîrstea, a doua româncă din clasamentul WTA, începe sezonul în Australia, la Brisbane. A 37-a jucătoare a lumii are planuri mari și a simțit nevoia unei schimbări, după ce în 2017 a început sezonul la Shenzhen. Sorana va juca și în săptămâna a doua a lui 2018, la Hobart, apoi va merge la Melbourne pentru primul turneu de Mare Șlem al anului.
Colonia tricoloră
Pe tabloul de la Shenzhen, România este cel mai bine reprezentată națiune. Pe lângă Simona Halep, principala favorită, în China vor mai juca Begu, Buzărnescu și Niculescu. Irina se întoarce la Shenzhen, după ce în 2017 și-a început sezonul la Brisbane. Apoi, în următoarea săptămână ea se va muta în Tasmania, pentru turneul de la Hobart.
Mihaela a fost jucătoarea din România care a jucat cel mai mult, până în luna decembrie, bucurându-se de cel mai bun sezon al carierei, unul în care a lăsat durerile în urmă și în care a intrat în Top 100. O ia de la capăt în 2018, în China, și vrea să treacă la un alt nivel, să joace mai mult în circuitul WTA decât în cel ITF. Al doilea turneu al lui 2018 va fi cel de la Hobart.
Monica nu avea cum să înceapă în altă parte decât în China. Numărul 79 WTA a spus de mai multe ori că îi place să joace în această parte de lume. Ea este pentru a șasea oară prezentă la Shenzhen, iar cel mai bun rezultat este parcursul până în semifinale din 2012.
Mai multe
În prima săptămână a lui 2018, România va avea cinci jucătoare în Top 100, pe Halep, Cîrstea, Begu, Buzărnescu și Niculescu, mai multe ca la începutul lui 2017, când era patru, și la fel ca în 2015 și în 2016. Anul trecut, româncele care au început anul între cele mai bune 100 de jucătoare ale lumii au fost Halep, Begu, Niculescu și Cîrstea. În 2014, România a început anul cu patru jucătoare în Top 100, în timp ce în 2012 și 2013 au fost tot cinci.
Turneele feminine din luna ianuarie
31 decembrie - 7 ianuarie: Shenzhen (International), Brisbane (Premier), Auckland (International)
7-13 ianuarie: Sydney(Premier), Hobart (International)
15-28 ianuarie: Australian Open (Grand Slam)
29 ianuarie - 4 februarie: Sankt Petersburg (Premier), Taipei (International)
Unde încep anul jucătoarele din Top 10
1. Simona Halep: Shenzhen
2. Garbiñe Muguruza: Brisbane
3. Caroline Wozniacki: Auckland
4. Karolina Pliskova: Brisbane
5. Venus Williams: Sydney
6. Elina Svitolina: Brisbane
7. Jelena Ostapenko: Shenzhen, Sydney
8. Caroline Garcia: Brisbane
9. Johanna Konta: Brisbane, Sydney
10. CoCo Vandeweghe: Hopman Cup (ITF)
{{text}}