International   •   Campionate   •   ANGLIA

Un antrenor din campionatul Angliei îl egalează pe legendarul Sir Alex Ferguson

foto: Guliver/GettyImages

Articol de George Titus Albulescu   —  joi, 28 decembrie 2017

Arsene Wenger va ajunge astăzi la 810 partide pe banca lui Arsenal, în disputa cu Crystal Palace, și îl va egala pe Sir Alex Ferguson, antrenorul legendar al lui Manchester United.



Statistica se referă doar la perioada de când prima divizie din Anglia a luat denumirea Premier League, din 1992. Altfel, Ferguson a condus echipa ”diavolilor roșii” în campionatul englez din 1986 și până în 2013, adunând 1035 de meciuri.



Wenger, care îi antrenează pe ”tunari” de 21 de ani, va ajunge la 468 de victorii în Premier League, cu 60 mai puține decât a reușit Ferguson, dacă va câștiga partida cu Crystal Palace.



Echipele lui Wenger au marcat în total până acum 1.521 de goluri, cu 106 reușite mai puțin decât formațiile ”diavolilor roșii” conduse de antrenorul scoțian. Cei de pe ”Emirates” au scos mingea din poartă de 779 de ori, față de 703 în dreptul celor de pe ”Old Trafford”.



Managerul francez a câștigat trei titluri în campionatul englez, pe când Ferguson s-a impus cu Manchester United de 13 ori. Tehnicianul lui Arsenal, în vârstă de 68 de ani, a triumfat ultima dată în Premier League în 2004, iar cel din urmă trofeu a fost cucerit în 2017, când ”tunarii” s-au impus în Cupa Angliei.

sursa: dailymail.co.uk

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.