George Weah și-a surclasat adversarul în al doilea tur de scrutin, cum o făcea cu fundașii în cursele către gol. Are o misiune teribilă: să scoată țara distrusă de războaie din sărăcie, corupție și analfabetism.
Unicul câștigător african al "Balonului de Aur" e, oficial, și primul sportiv profesionist ce devine șef de stat. George Weah, 51 de ani, și-a driblat toți contracandidații, ca în antologica goană spre gol din septembrie 1996, într-un joc contra Veronei, și a fost ales președintele Liberiei. L-a surclasat pe vicepreședintele țării, Joseph Boakai, obținând 61,5% din voturi în al doilea tur de scrutin, și și-a împlinit visul la a treia tentativă.
85% din populație trăiește cu sub 1 $/zi!
"Nimeni nu trebuie să se teamă de schimbare. Uitați-vă la mine, din fotbalist am ajuns politician! Suntem la fel", e discursul cu care fostul mare vârf al lui Monaco, PSG și Milan i-a convins pe tinerii ce constituie mai mult de 60% din populația unei țări măcinate, în ultimele 7 decenii, de războaie, sărăcie, și corupție. Și unde 85% dintre locuitori trăiesc în mizerie, cu sub un dolar pe zi, jumătate sunt șomeri, analfabetismul domină, iar bolile și lipsa medicilor fac ravagii, concurând cu războiul civil dintre 1989 și 1996, soldat cu peste 200.000 de morți! Din cauza căruia și el a suferit: rebelii i-au dat foc casei și au luat ostatici doi veri.
Asociat cu fosta soție a unui criminal de război
"Mister George" e speranța "Nativilor", ce au pierdut puterea la lovitura de stat din 1990 dată de "Congos", urmașii colonialiștilor americani și reprezentanții elitei care-l consideră pe Weah incult și mare amenințare pentru interesele investitorilor străini. "Profetul", cum îl idolatrizează alegătorii, a acumulat experiență, fiind senator din 2014. Singurele dubii legate de atacantul retras în 2003 vizează asocierea cu Jewel Howard, fosta soție a generalului Charles Taylor, condamnat la 50 de ani de închisoare pentru crime de război.
193 de goluri în 478 de jocuri a reușit Weah pentru Monaco, PSG, Milan, Chelsea, Man, City și Marseille. Are 22 de goluri în 60 de selecții
8 trofee a cucerit atacantul liberian în cariera sa în Europa, dintre care două titluri cu Milan și unu cu PSG
4.890.000este populația Liberiei, stat cu 111,4 mii km2, situat în vestul Africii la costa Atlanticului, între Cote d'Ivoire și Sierra Leone
"George este o stea neagră ce a permis multor copii, africani sau de oriunde, să creadă că totul e posibil. Un star, un exemplu de urmat, un om care-și iubește enorm țara"
Lilian Thuram, fost coleg al lui Weah la Monaco
{{text}}