Liga 1

EXCLUSIV Răspunsul lui Gnohere, după ce Becali a spus că "Alibec e 3 clase peste el" + ce a vorbit cu Becali

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 30 decembrie 2017

Într-un interviu EXCLUSIV acordat GSP, Harlem Gnohere a vorbit despre concurența cu Denis Alibec și momentele grele prin care a trecut până să se impună în tricoul FCSB. 

La finalul lunii octombrie, în ciuda formei bune pe care o traversa Gnohere, Gigi Becali a afirmat că Alibec este cu trei clase mai bun decât atacantul adus de la Dinamo. Francezul a recunoscut însă că a fost afectat de afirmațiile patronului, chiar dacă a continuat să muncească la fel de mult.

- Ți-a fost greu să treci peste concurența cu Alibec? Tu mereu ai plecat cu șansa a doua în duelul cu el.
- Peste tot pe unde am jucat am avut concurență pe post. E clar că Denis avea un avantaj, știam ce mă așteaptă când am semnat cu Steaua. Nu mi-a fost frică niciodată pentru că știam că sunt un fotbalist de calitate și că voi face față. Au fost momente dificile, când știam că pot juca bine, dar nu prind primul primul 11 pentru că Denis a făcut meciuri bune, a dat randament. Am avut norocul că atunci când am fost folosit, am marcat aproape mereu.

- Tu marcai goluri, dar patronul spunea că Alibec e trei clase peste tine. Nu te-a afectat absolut deloc?
- E clar că te afectează să-l auzi pe patron spunând că altul e trei clase peste mine. Cum am zis, am preferat să muncesc și să încerc să joc, să profit atunci când am ocazia. Patronul poate spune ce vrea, dar dacă eu muncesc, mă antrenez, marchez și ajut echipa, e bine. Dar e clar că te afectează foarte mult când patronul spune asta.

- Ai vorbit vreodată cu patronul echipei față în față?
- Am discutat de mai multe ori față în față! Era normal să discutăm despre situația mea. Eu vreau să joc, la vârsta mea trebuie să joc, am considerat că merit să joc!, d-asta am simțit nevoia să discutăm de mai multe ori. Domnul Becali e foarte inteligent, știe ce face, a știut ce să-mi spună ca să-mi dea încredere și iată-mă!

"Nu-l poți compara pe Gnohere cu Alibec. Denis este trei clase peste el" Gigi Becali

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.