Liga 1

Scenariu incredibil gândit de Negoiță » Tot lotul lui Dinamo, evaluat la 0 lei!

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 31 December 2017

Ionuț Negoiță, acționarul majoritar al lui Dinamo, a fost trimis în judecată vineri, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru complicitate la bancrută frauduloasă, iar procurorii au descoperit o serie de nereguli incredibile în cazul clubului din "Ștefan cel Mare".

Negoiță ar fi pus la cale un scenariu incredibil pentru a prejudicia statul român, în cazul în care Dinamo ar fi intrat în faliment. 

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București susține că la data de 22 octombrie 2014, când s-a semnat planul de reorganizare și s-a făcut evaluarea activelor clubului Dinamo, avocatul Valentin Gheorghiță a omis o parte din activele societății.

Concret, întreg lotul echipei a fost evaluat la 0 lei, în ciuda faptului că Negoiță plătise pentru transferurile mai multor fotbaliști, deoarece jucătorii nu ar fi putut fi valorificați în caz de faliment.

Printre jucătorii aflați în lotul lui Dinamo la acea dată se numără Traian Marc, Steliano Filip, Ștefan Bărboianu, Ionuț Nedelcearu, Vali Lazăr, Dorin Rotariu sau Cosmin Matei.

"Expertul contabil desemnat a considerat că jucătorii nu ar putea fi valorificaţi şi, prin urmare, pentru întreaga echipă de fotbal a stabilit o valoare zero în caz de faliment", se arată în rechizitoriu, scrie Pro X.

De asemenea, Negoiță ar fi ascuns în contabilitate imnul echipei de fotbal, site-ul oficial al clubului și magazinul online pentru suporteri, astfel încât, în cazul în care Dinamo intra în faliment, Fiscul să nu-și poată recupera restanțele.

Pe lângă patronul dinamovist, au mai fost trimiși în judecată și avocatul Valentin Cristian Gheorghiță, administratorul judiciar Cătălin Dascăl și Elena Cosma.
Dacă va fi găsit vinovat în acest dosar, Ionuț Negoiță riscă cinci ani de închisoare.

4.000.000 €ar fi prejudiciul provocat statului român de Ionuț Negoiță și ceilalți oameni vizați în dosar 

14.200.000 €scrie transfermarkt.com că valorează lotul lui Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.