Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a vorbit într-un interviu pentru ziarul Capital despre copilăria sa și a făcut o destăinuire incredibilă.
"Copilăria mea o consider frumoasă, dar am trecut şi prin încercări. Pentru că eu am fost născut în lagărul de concentrare. Şi mama mea, când era însărcinată, se ruga să aibă un băiat. Părinţii mei aveau deja două fete şi cei din comunitate îi spuneau mamei că o să mai facă o fată şi o să îi mănânce ginerii averea. Că aşa e tradiţia la noi, la machedoni, e important să ai băiat. Şi mama s-a rugat nouă luni de zile ca să aibă un băiat cu stea în frunte, îmi povestea ea. Şi m-a născut pe mine.
Şi eu astăzi cred că m-a născut cu stea în frunte. Pentru că nu se poate să îi ofere Dumnezeu atât noroc şi avere unui om. Familia mea era una de refugiaţi. Tata s-a născut în Albania, iar mama în Bulgaria. Făceau parte din aceeaşi comunitate.
Au fost deportaţi în Dobrogea, apoi în Bucovina, apoi în Oltenia, de aici în Banat, iar din Banat în Bărăgan, respectiv la Brăila, acolo unde m-am născut eu, în lagărul de concentrare. La acea vreme, machedonii erau consideraţi un pericol pentru sistemul comunist şi nu aveau voie să locuiască la graniţe", a declarat Becali pentru publicația citată.
{{text}}