Campionate

VIDEO+FOTO » Everton - Manchester United 0-2. Mourinho respiră! Victorie cu Everton și United pare în revenire de formă

+10 Foto
Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 01 ianuarie 2018

Manchester United s-a impus în deplasarea de la Everton, din etapa a 22-a din Premier League, scor 2-0, și a urcat pe locul 2, cu 47 de puncte.

Fără Lukaku pe teren, accidentat pentru o săptămână, United s-a chinuit din nou în atac și la construcție. Cu o primă repriză de efort surd, în care Pogba a încercat poarta din câteva șuturi de la distanță, iar Martial și Lingard s-au împleticit în fundașii adverși, echipa lui Jose Mourinho a părut complet fără inspirație.

Asta s-a văzut și când Nemanja Matic și Ander Herrera au încercat să închidă mijlocul, fără succese compleșitoare, și nu au ajutat cu nimic la tranziția dintre departamente.

După pauză, echipa lui Mourinho a continuat să încerce să înscrie din execuții de la distanță, mult mai montată ca în primele 45 de minute. Prima dată a fost aproape prin Juan Mata, din 25 de metri, care a lovit bara din dreapta portarului advers în minutul 51.

Golul a venit în minutul 57, când Martial a primit o pasă excelentă de la Pogba și a înscris cu un șut perfect din 16 metri! Lingard a securizat victoria lui United, în minutul 81, într-o perioadă în care echipa lui Mourinho tremura pentru cele 3 puncte.

United revine pe locul 2 din Premier League, cu 47 de puncte, dar așteaptă derby-ul Arsenal-Chelsea, de miercuri, pentru a vedea dacă rămâne pe această poziție, în condițiile în care echipa lui Antonio Conte are 45 de puncte. 

EVERTON - MANCHESTER UNITED 0-2Martial 57, Lingard 81Vezi AICI VIDEO cu golurile!

Echipele de start:

Everton: Pickford - Holgate, Keane, Williams, Martina - Davies, Schneiderlin - Vlasici, Rooney, Bolasie - Niasse

Manchester United: De Gea - Lindelof, Jones, Rojo, Shaw - Herrera, Matici, Pogba - Mata, Martial, Lingard

Rezultatele de luni din Premier League:

  • Brighton - Bournemouth 2-2
  • Burnley - Liverpool 1-2
  • Leicester - Huddersfield 3-0
  • Stoke - Newcastle 0-1
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.