International   •   Stranieri   •   ACCIDENTARE

EXCLUSIV ATENȚIE, IMAGINE ȘOCANTĂ Accidentare horror pentru un stranier: "E cel mai greu moment din cariera mea!"

Articol de Victor Vrînceanu   —  marţi, 02 ianuarie 2018

Finalul de an a fost unul ghinionist pentru Dragoș Firțulescu. Mijlocașul de creație al celor de la Beroe Stara Zagora s-a accidentat în decembrie la genunchi, având ruptură de ligamente și trebuie să stea pe bară șase luni.

GSP.ro l-a contactat pe fotbalistul de 28 de ani pentru a afla care este situația sa. Deși accidentarea e una gravă, "Firțu" este foarte optimist și spune că va reveni mai repede decât se preconizează.

- Dragoș, te-ai operat la genunchi. Cum ești? 

- Da, m-am operat la ligamentul încrucișat anterior. S-a rupt când a intrat un adversar prin alunecare, am simțit cum a trosnit ceva.

- Cât de greu îți este?

- Este cea mai grea perioadă din cariera mea și cea mai gravă accidentare. A venit cum nu se putea mai prost, îmi mergea bine aici, la Beroe, am jucat 17 meciuri din 18. Ce să maI zic, sunt pozitiv, ăsta e fotbalul. Dacă eram pianist nu mă loveam la picioare (râde). Dacă stau să mă gândesc, îi mulțumesc lui Dumnezeu că este singura accidentare gravă suferită în 28 de ani, încerc să privesc partea plină a paharului.


- Cum a decurs operația?

- A fost foarte dificilă, dacă nu o făceam nu mai puteam să fac niciodată sport. Am avut foarte mult noroc cu doctorul Toni Georgiev și echipa lui de la Sofiamed, operația a fost un succes. Domnul doctor spune că trebuie să stau șase luni, dar la ce ambiție am eu și ce alimentație am sunt sigur că pot să fiu apt de joc și în cinci luni. Depinde ce vor spune medicii. 

- Conducerea clubului cum a reacționat?

- Mi-au oferit totul pentru a reveni cât mai repede. Nu am crezut că pot exista astfel de oameni într-un club de fotbal. Și mă refer aici de la președinte și până la maseuri. Le mulțumesc din suflet și dacă accidentarea a fost prețul pentru a-i cunoaște în viața mea, atunci nu regret nicio secundă.  Eu m-am operat pe 7 decembrie și când am văzut atitudinea și susținerea celor de aici am decis să petrec toată vacanța aici în Bulgaria pentru a începe cât mai repede terapia și programul de recuperare. Am să revin mai puternic pentru că dorința mea întrece orice. Nu trebuie să dezamăgesc oamenii care m-au ajutat și au fost alături de mine în acest timp.

- Cum este campionatul Bulgariei în comparație cu Liga 1?

- Cam la fel. CSKA Sofia și Ludogoreț sunt egale valoric cu Steaua și CFR. Și noi avem o echipă foarte bună și sper să prindem loc de Europa League. Avem mulți jucători noi de valoare, dar lucrăm în această formulă de doar șase luni și e nevoie de timp. În sezonul următor echipa va fi foarte puternică cu siguranță pentru că vom fi omogenizați.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.