Ionel Dănciulescu va rămâne în staff-ul administrativ al lui Dinamo și reîncepe de luni munca la echipă.
Legenda continuă în Ștefan cel Mare! Și-n 2018. Ionel Dănciulescu, 41 de ani, va rămâne director sportiv la Dinamo pe mai departe, nu mai pleacă la Iași. După ce-a fost, pe rând, director general, antrenor principal și acum director sportiv, fostul mare atacant este decis să rămână în funcție.
Va mai avea zilele viitoare o ultimă discuție cu Ionuț Negoiță, după ce-a mai fost o întrevedere între cei doi în urmă cu trei săptămâni. Dar surse apropiate lui Dănciulescu și dinamoviștilor susțin că oficialul are de gând să continue. "Este atașat de Dinamo și i-ar fi greu să o ia de la capăt la un alt club. Aici, știe că este iubit și apreciat de către suporteri, în primul rând, familia e în București, Dinamo rămâne cea mai bună opțiune", au spus sursele Gazetei.
În schimb, în decursul acestui an ar putea apărea alte propuneri, mai interesante, pentru Dănciulescu tot în Capitală. Este curtat, fără a se fi ajuns la discuții concrete, atât de FRF, cât și de LPF, fiind propus la cele două foruri importante de mai mulți oameni din fotbalul intern.
În urmă cu o lună, Danciu a fost pentru o zi la Iași să discute cu primarul urbei, Mihai Chirica, și cu antrenorul lui Poli, Flavius Stoican, după ce ultimul l-a propus ca președinte de imagine la gruparea din Copou. Atunci, cei trei au vorbit, însă rămăsese ca actualul dinamovist să se mai gândească în privința propunerii. Dănciulescu rămâne atât director sportiv la gruparea din Ștefan cel Mare, cât și administrator în cadrul clubului.
{{text}}