Simona Halep, locul 1 WTA, s-a calificat în finala turneului de la Shenzen, China, după ce a trecut de Irina Begu, locul 43 WTA, scor 6-1, 6-4. În finală se va duela cu Katerina Siniakova.
Simona a avut un joc excelent, a servit perfect, iar în momentele importante și-a ridicat nivelul jocului. În ciuda scorului, Irina a jucat bine, a avut momente în care dominat-o pe Halep, dar a făcut mai multe greșeli și i-a permis Simonei să preia conducerea.
23
de greșeli neforțate a avut Irina, în timp ce Simona a avut 15
În primul set, Halep a câștigat 5 game-uri la rând, de la 1-1, reușind două break-uri. Setul doi a fost mai echilibrat, Begu reușind un break și punându-i mai multe probleme Simonei. Totuși, Halep a făcut două break-uri și a reușit să câștige meciul.
Simona Halep - Irina Begu 6-1, 6-4
6-4, MECI HALEP: Simona reușește să închidă meciul după un game jucat excelent.
5-4, Game Begu: Irina supraviețuiește în acest meci și se apropie la un game de câștigarea meciului. Begu l-a chemat pe antrenor, care i-a cerut să lovească mingea jos și să trimită cu mai mult efect
5-3, Game Halep: Simona este la un game de câștigarea meciului. Halep a avut dificultăți în acest game, salvând două mingi de break. Totuși, în momentele importante a servit excelent și închis punctul cu lovituri perfecte
4-3, Break Halep: Simona reacționează rapid și crește nivelul jocului. A pus presiune pe serviciul Irinei Begu și a câștigat la 0 game-ul, trecând din nou în avantaj
3-3, Game Halep: Simona întrerupe seria game-urilor Irinei. Halep a reușit să controleze schimburile, a fost agresivă și nu i-a mai permis Irinei să lovească câștigător
2-3, Game Begu: Irina trece din nou în avantaj, după al doilea game la rând câștigat. Begu a servit bine și a controlat schimburile, lăsând-o pe Halep fără replică
2-2, Break Begu: Irina face primul break din acest meci. Begu a avut 40-0, dar Halep a câștigat următoarele două puncte. La ultima minge de break, Irina a returnat agresiv și a câștigat game-ul
2-1, Break Halep: Simona face primul break din setul secund și trece în avantaj. Begu a început bine game-ul, dar a devenit ezitantă pe parcurs, serviciul a scăzut, iar Simona a profitat și a returnat agresiv
1-1, Game Halep: Simona continuă să servească excelent. Begu nu are nicio șansă să preia conducerea pe serviciul Simonei, iar Halep conduce excelent schimburile, fiind foarte agresivă
0-1, Game Begu: Irina reușește cu greu să câștige primul game din acest meci, fiind pentru prima dată în avantaj în acest meci
A început setul doi. Irina servește prima
6-1, SET HALEP: Simona a servit excelent, a dominat punctele și a închis setul la prima ocazie, lăsând-o pe Irina fără replică și fără vreo șansă de a reveni
5-1, Break Halep: Simona face al doilea break al meciului și este la un pas de câștigarea setului. Game-ul a fost cel mai echilibrat al întâlniri, durând 13 minute. După ce Irina a ratat șanse de a închide game-ul, Simona a fructificat a treia minge de break.
4-1, Game Halep: Simona se distanțează față de Irina. Halep servește foarte bine, iar Irina nu poate returna periculos și să-i pună probleme Simonei. Irina l-a chemat pe antrenor, care i-a zis să joace mai variat și să fie mai atentă la retur
3-1, Break Halep: Primul break al meciului. Simona a profitat de mai multe ezitări ale Irinei, mai ales la serviciu, și a revenit în game de la 15-40, reușind să mărească distanța
2-1, Game Halep: Simona trece din nou în avantaj. Halep a servit foarte bine în acest game și a avut avantaj în fiecare schimb, reușind să o domine pe Irina
1-1, Game Begu: Cu puține dificultăți, Irina reușește să își facă serviciul. Simona s-a deplasat foarte bine în acest game, dar defensiva Irinei a fost perfectă, iar loviturile au fost excelent plasate
1-0, Game Halep: Simona a început bine meciul. A fost agresivă, a servit bine și a pus multă presiune pe Irina, care a fost forțată să greșească mult
A început meciul. Simona Halep servește prima.
{{text}}