Gică Hagi e nemulțumit de situația în care se află Ianis (19 ani) la Fiorentina, după ce în acest sezon nu a prins niciun minut în tricoul formației de Serie A, și a trimis o ofertă oficială pentru a-l răscumpăra pe fiul lui.
Hagi a plecat deja în Italia pentru a negocia ultimele detalii și va achita exact aceeași sumă pe care italienii au plătit-o pentru a-l cumpăra de la campioana României, adică 2 milioane de euro!
"Fotbal Club Viitorul anunță public că, în data de 30 Decembrie 2017, a transmis în mod oficial clubului Fiorentina, prin intermediul directorului sportiv, Pantaleo Corvino, o ofertă de cumpărare definitivă a jucătorului Ianis Hagi, pentru aceeași sumă plătită clubului nostru.
Din 22 decembrie, acționarul majoritar al clubului Viitorul, domnul Gheorghe Hagi, se află în Italia pentru a încerca să finalizeze acest transfer", anunță în această seară site-ul oficial al Viitorului.
"Căutăm o soluție să joace. Nu i s-au dat șanse în aceste 18 luni la Fiorentina. De ce i s-a promis că va juca? Eu am fost de față, mi-au spus că după două, trei luni de formare va juca. Eram încântat, dar nu s-a întâmplat așa. El a pierdut un an și jumătate din cariera lui. Era în primii 100 din lume sub 21 de ani. Când nu joci dispari de pe piață. El a muncit, dar nu i s-a dat șansa.
E obligatoriu să meargă oriunde, doar să joace fotbal! Am discutat cu Fiorentina și trebuie găsită o soluție. Nu excludem nimic. În vară a fost printre cei mai buni din amicale, în primii șase ca note în La Gazzetta dello Sport. Situația lui e foarte delicată acum, a pierdut ritmul, intensitatea. Îmi pare rău, dar asta e" Hagi, pentru GSP, în decembrie 2017
{{text}}