Serena Williams, 36 de ani, a anunțat că nu va participa la Australian Open, deși era înscrisă pe tabloul principal.
Americanca, 36 de ani, a câștigat turneul de anul trecut și urma să revină pe teren după ce a născut. Fostul lider WTA, actual loc 22, a jucat recent un meci demonstrativ, la Abu Dhabi, cu Jelena Ostapenko, pe care l-a pierdut, și a dezvăluit că nu se simte pregătită pentru primul turneu de Grand Slam al anului.
"După prestația din primul meci de la naștere am realizat că deși sunt foarte aproape, nu sunt acolo unde mi-aș dori. Antrenorul și echipa mi-au zis mereu «Mergi la turneele la care ești pregătită să joci».
Acestea fiind spuse, anunț cu dezamăgire că am decis să nu particip anul acesta la Australian Open. Voi păstra amintirea turneului de anul trecut și abia aștept să revin. Apreciez sprijinul și înțelegerea fanilor și celor de la Australian Open", a fost mesajul Serenei Williams.
Williams are 23 de turnee de Grand Slam, iar la Melbourne a câștigat de 7 ori: 2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015 și 2017.
15 ianuarie
este data la care va începe Australian Open 2018
{{text}}