După Câmpulung și Craiova, vine rândul Galațiului să fie gazda unui turneu de old boys, unde se vor aduna nume grele din fotbalul românesc și echipe de legendă.
Turneul "Campionii din Oțel" va avea loc pe 27 ianuarie, începând cu ora 15:00, în Sala Sporturilor din Galați. Cu această ocazie își va face meciul de retragere și Daniel Florea (42 de ani), fost fundaș la Oțelul, Dinamo și Șahtior Donețk.
La turneu vor fi prezente echipe precum Steaua, Dinamo, Rapid, Oțelul, FC Argeș și Petrolul, formație care va veni cu generația din 1995, care a câștigat Cupa României. Nu va lipsi nici Naționala Artiștilor, deja o obișnuită la aceste turnee.
Printre jucătorii invitați se numără selecționerul Cosmin Contra, Adrian Mihalcea, Vlad Munteanu, Jerry Gane, Nana Falemi, Sorin Ghionea, Cristian Ciocoiu, Florentin Dumitru, Daniel Pancu, Constantin Schumacher, Daniel Niculae, Marius Niculae, Adrian Mutu, Dorinel Munteanu, Tibor Selymeș.
La evenimentul organizat de promotorul Adrian Troscenco Daniel Florea va evolua atât la Dinamo, cât și la Oțelul.
Cei prezenți în tribună vor avea parte de tot felul de surprize, fiind un turneu interactiv, în care suporterii vor putea pleca acasă cu tricouri semnate de cei prezenți pe parchet.
{{text}}