Fotbal   •   Nationala   •   INTERVIU

EXCLUSIV Hagi face portretul omului care trebuie să redreseze fotbalul românesc » Care sunt cele mai importante calități

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 05 ianuarie 2018

Gică Hagi, antrenorul român al anului 2017, a acodat un interviu pentru ediția de vineri a Gazetei Sporturilor.

"Regele" a vorbit despre situația fotbalului românesc și a spus cum trebuie să fie președintele Federației Române de Fotbal, fiind de părere că nu trebuie neapărat să fie un fost fotbalist.

"Președintele Federației e numărul 1! Cluburile sunt pilonii. Suntem conduși de o federație, de un minister al sportului. Liga, LPF, doar organizează campionatul, pe când președintele FRF e cel mai important, el e responsabilul. Trebuie să fie puternic și să construiască o strategie. Și să aibă oameni competenți în jurul lui. Nu cred că sunteți mulțumiți de nivelul de acum și nici noi, foștii fotbaliști, nu suntem.

E foarte important, pentru că el e ales acolo ca să deschidă uși! Un președinte schimbă legi, creează competiții, conduce un proiect. E nevoie de un om puternic și competent. Capabil să aleagă persoanele responsabile de partea tehnică, acele persoane care știu să "vadă" jucătorii. Pentru ce-i selectăm pe acești jucători acum? Ca să plecăm cu șansa a doua?


Nu trebuie neapărat să fie fost fotbalist! El trebuie să fie un manager foarte bun, dar partea tehnică trebuie condusă de un fotbalist. De o persoană puternică și pricepută. În oricare business, partea tehnică e cea mai importantă. Degeaba îți funcționează alte departamente dacă partea tehnică nu merge. Se va dărâma totul!", a spus Hagi pentru Gazeta Sporturilor.

Interviul integral, în care Hagi analizează pe larg situația fotbalului românesc, poate fi citit în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor și pe platforma Gazeta Digitală

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.