Dinamoviștii încearcă din răsputeri să repare greșeala din vară, când au renunțat mult prea ușor la Dan Nistor, dar repatrierea fostului decar al "câinilor" e departe de a se realiza.
Iuliu Mureșan, președintele lui CFR, a dat de înțeles că așteaptă o sumă de bani compensatorie din partea lui Dinamo pentru Nistor.
"Dinamo nu ne-a contactat oficial. Nistor e un jucător bun, dar l-am degrada dacă ne-am debarasa atât de ușor de el. Nu vrem să scăpăm de Nistor", a declarat Mureșan, la TV Digi Sport.
Nistor a ajuns în "Gruia" în vara lui 2017, în urma unui schimb cu Filipe Nascimento, care a trecut la Dinamo. Mijlocașul a primit puține șanse la CFR, iar în ultimele partide ale anului nu a mai fost inclus deloc în lot de Dan Petrescu.
"N-am avut discuții cu CFR. Dacă el reușește să-și rezolve problemele contractuale acolo, vrea și poate să revină, atunci e în regulă. Dacă-și dprește să se întoarcă, să rezolve cu cei de la CFR Cluj"
Alexandru David, președinte Dinamo, pe 4 ianuarie, la TV Digi Sport
{{text}}