FCSB se pregătește de partea a doua a sezonului, iar formația roș-albastră a renunțat la patru jucători.
Într-un comunicat oficial, postat pe pagina de Facebook, clubul a anunțat că s-a despărțit oficial de William de Amorim, Daniel Benzar, Vlad Achim și Marian Pleașcă, aceștia nefiind în planurile antrenorului Nicolae Dică.
Cei patru au fost cedați sub formă de împrumut, De Amorim fiind singurul plecat în străinătate, la Kayserispor, club care-l poate achiziționa în vară. Vlad Achim va juca la FC Botoșani, iar Marian Pleașcă și Daniel Benzar vor evolua la FC Voluntari.
"FC Steaua București anunță că a ajuns la mai multe acorduri de împrumut ale unora dintre jucătorii care au facut parte din lotul echipei noastre în 2017.
Astfel, Vlad Achim a fost împrumutat la FC Botoșani, în timp ce William De Amorim a fost cedat tot sub formă de împrumut, dar cu clauză de achiziție definitivă, la Kayserispor, din prima ligă turcă.
În plus, clubul nostru a ajuns la un acord cu FC Voluntari pentru împrumuturile lui Daniel Benzar și Marian Pleașcă până la finalul sezonului 2017-2018.
FC Steaua București le multumește celor 4 fotbaliști pentru sprijinul acordat în acest sezon și le urează mult succes la noile echipe!"comunicat FCSB
- Brazilianul De Amorim, 26 de ani, evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv și este la FCSB din august 2016. A jucat 53 de meciuri pentru FCSB și a dat 4 goluri.
- Daniel Benzar, 20 de ani, poate evolua ca mijlocaș dreapta sau atacant și a bifat 12 meciur în acest sezon, marcând două goluri.
- Marian Pleașcă, fundaș dreapta de 27 de ani, a mai jucat la Pandurii, iar la FCSB este din februarie 2017. În acest sezon are 6 meciuri.
- Vlad Achim, mijlocaș central de 28 de ani, a bifat 11 meciuri în acest sezon. Este la FCSB din iulie 2016
{{text}}