International   •   Campionate   •   LIVERPOOL

Liverpool vrea să cheltuie » 50 de milioane de euro pentru tânărul care a impresionat în Serie A

Articol de Alexandru Stănilă   —  marţi, 09 ianuarie 2018

Nicolo Barella, fotbalistul de 20 de ani al celor de la Cagliari, are parte de un sezon foarte bun la gruparea rossoblu şi a atras atenţia formaţiilor de top, însă preşedintele clubului a anunţat că discuţiile privind un transfer al jucătorului pornesc de la suma de 50 de milioane de euro.

Mijlocaşul central italian este titular incontestabil la Cagliari, strângând deja 19 prezenţe în acest sezon, fapt care i-a adus şi o prelungire de contract la începutul acestui an, până în 2022, dar şi atenţia unor cluburi precum Liverpool, Juventus, Roma, Inter sau Milan.



Totuşi, Tommaso Giulini, preşedintele sarzilor, a ţinut să precizeze că formaţia sa doreşte să îl păstreze pe Barella pentru încă un sezon, numai o ofertă de minim 50 de milioane de euro putând să-i convingă să-l cedeze pe fotbalist.



"Am citit tot ce s-a scris despre prelungirea contractului său, însă nu am făcut asta pentru a-i creşte cota. Nicolo a meritat un salariu mai bun şi un an în plus la contract. Vrem să crestem, să ne îmbunătăţim şi să-l păstrăm pentru încă un sezon. Bineînţeles, dacă vor vor exista oferte de nerefuzat, în jurul sumei de 50 de milioane de euro, vom discuta. Am folosi banii rezultaţi din transferul său pentru a întări echipa.", a declarat Giulini pentru Rai Radio, potrivit Sports Illustrated.



Produs al academiei lui Cagliari, Barella a debutat în Serie A în aprilie 2015, într-un meci contra Parmei, iar în ultimele două sezoane a devenit unul dintre titularii de drept ai echipei care se află acum pe locul 16 în Italia.

58 de meciuri în tricoul lui Cagliari are Barella, reuşind 2 goluri

 


3 meciuriaîn selecţionata U21 a Italiei are Barella, pentru care a debutat în septembrie 2017

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.