Golul marcat de Florin Andone cu Villarreal, 1-1, l-a făcut și cel mai bun marcator galician în acest campionat. Atacantul român îi depășește pe ceilalți atacanți de la Deportivo La Coruna, Adrián López și Lucas Pérez la acest capitol.
A revenit după două luni și jumătate printre titulari la Deportivo și, deși a jucat foarte puțin cu noul antrenor, e cel mai eficient atacant al galicienilor. Golul înscris pe finalul partidei cu Villarreal (1-1), al patrulea în acest campionat, i-a fixat lui Florin Andone o medie de 191 de minute disputate pentru o reușită în actuala LaLiga.
Doar de 7 ori titular
"Acest meci a fost un examen pentru mine și l-am trecut. Aveam mare nevoie să marchez ca să-mi recapăt încrederea", declara românul după primul meci ca integralist cu Cristóbal Parralo.
"Tricolorul" e cel mai bun din compartimentul ofensiv al lui Dépor, depășindu-i pe Adrián López, 3 goluri, o reușită la 260 de minute în medie, și pe Lucas Pérez, 4, un gol la fiecare 277 de minute. Mai ales în condițiile în care Andone a jucat și cel mai puțin dintre cei trei: nu a fost decât de 7 ori titular, față de Lucas Pérez, 12, și de Adrián López, 8.
4 goluri are Florin Andone în acest campionat pentru Deportivo, egalul madrilenilor Ronaldo, Bale și Isco
20 e procentul reușitelor românului din totalul golurilor marcate de galicieni în campionat, locul 28 în actuala LaLiga. Primul e Gerard Moreno (Espanyol), 7 goluri din 15
{{text}}