International   •   Campionate   •   DECLARAȚII

Zlatan Ibrahimovici se revoltă: "Sunt victima unui rasism în propria mea țară"

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate   —  miercuri, 10 ianuarie 2018

Zlatan Ibrahimovici, atacantul lui Manchester United, a declarat pentru Canal +: "Presa continuă să mă atace, nu acceptă că sunt Ibrahimovici. Așa a fost întotdeauna în Suedia".

Zlatan, născut la Malmö, cu tată bosniac și mamă croată, nu uită tratamentul la care a fost supus în Suedia. Și încă este, afirmă atacantul lui Manchester United într-un interviu pentru Canal +.

"De la început, nu am fost acceptat ca toți colegii mei, la Malmö, pentru că mă chema Ibrahimovici. Nu aveam un nume suedez, ca Andersson sau Svensson", se plânge atacantul în vârstă de 36 de ani. 

"Presa mă atacă și acum. Dacă alt fotbalist ar face greșelile mele, i-ar lua apărarea. În cazul meu, nu face nimic. E vorba de rasism. Nu un rasism fățiș, sunt victima unui rasism subtil în propria mea țară. Dacă m-aș fi numit Andersson, m-ar fi apărat chiar dacă aș fi jefuit o bancă. Dar sunt Ibrahimovici. Totuși, această reacție față de mine m-a făcut mai puternic". 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.