Dinamo a bifat primul transfer al iernii, mijlocașul croat Ivan Pesici, adus de la Hajduk Split.
Clubul alb-roșu a anunțat pe contul de Facebook că a ajuns la un acord cu mijlocașul lateral de 25 de ani, iar acesta a semnat un contract până în 2020.
"FC Dinamo București și clubul croat HNK Hajduk Split au ajuns la un acord pentru transferul mijlocașului Ivan Pesic la echipa din Ștefan cel Mare.
Născut pe 6 aprilie 1992, în Croația, Ivan Pesic și-a început cariera la HNK Hajduk Split și a mai evoluat pentru SK Austria Klagenfurt, HNK Sibenik, NK Zadar și RNK Split.
Fost component al loturilor de juniori U15, U16, U17, U18 și U19 ale Croației, Ivan Pesic a efectuat în această dimineață, la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS), vizita medicală cu lotul echipei din Ștefan cel Mare și a semnat un contract cu FC Dinamo București valabil până la 30 iunie 2020"comunicat Dinamo
Potrivit surselor GSP.RO, Pesici va avea un salariu de 9.000 de euro pe lună, fiind unul dintre cei mai bine plătiți jucători ai echipei lui Vasile Miriuță.
108 partide și 9 goluri a adunat Ivan Pesic în prima ligă a campionatului croat pentru NK Zadar, RNK Split și HNK Hajduk Split
12 meciuriîn campionat și unul în Cupa Croației a jucat Ivan Pesic pentru HNK Hajduk Split în acest sezon competițional
3 jocuria bifat Ivan Pesic, din postura de rezervă, pentru HNK Hajduk Split în Europa League, ediția 2017-2018
Pesici mai avea cu Hajduk până în 2019 și este cotat de site-ul transfermarkt la 600.000 de euro. Pesici este crescut de Hajduk Split și a mai jucat la Austria Klagenfurt, HNK Sibenik, NK Zadar și RNK Split.
{{text}}