International   •   Campionate   •   CUPA LIGII ANGLIEI / SEMIFINALE, TUR / Chelsea - Arsenal 0-0

Wenger a erupt la masa presei: ”De fiecare dată când cade Morata, e o lovitură liberă nenorocită!”

foto: Reuters

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 11 ianuarie 2018

Suspendat, Arsene Wenger, managerul lui Arsenal, a urmărit meciul printre jurnaliști. Se uita mereu în jur să verifice dacă i s-au observat reacțiile. ”Da, Arsène, te-am văzut”, a comentat Daily Mail.

Marți, la conferință, un reporter l-a întrebat pe Arsène Wenger: "De ce nu stați la masa presei?". Managerul lui Arsenal a răspuns: "Sigur, de ce nu?". Și francezul chiar a ținut cont de idee.

Pe 4 februarie, la Chelsea - Arsenal 3-1, în Premier League, era tot suspendat și a stat într-o lojă. "Am pierdut zece minute din meci până am ajuns acolo", s-a plâns Wenger. Așa că acum a stat printre jurnaliști pe Stamford Bridge.

"O poziție perfectă. E central, aproape de băncile de rezerve și faci doar 30 de secunde până la vestiare", a scris Daily Mail. Un singur dezavantaj: fiecare reacție e chiar sub ochii ziariștilor.


De aceea, când nu-și mai putea controla emoțiile, izbucnind de nervi, tehnicianul se uita în jur. Ca și cum s-ar fi întrebat: "M-a observat cineva?". "Da, Arsène, te-am văzut", a comentat Daily Mail. Și nu le-a scăpat nici momentul de furie din repriza a doua, după ce arbitrul Martin Atkinson fluierase un fault la Morata: "De fiecare dată când cade Morata, e o lovitură liberă nenorocită". 

"Am înțeles acum de ce toată lumea vă tratează frumos pe stadioane pe voi, jurnaliștii. Aveți întotdeauna cele mai bune locuri"

Arsène Wenger, manager Arsenal

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.