Real Madrid s-a calificat în sferturile Cupei Regelui, dar a dezamăgit crunt, uitând să câștige pe "Bernabeu". Ședința de-un ceas ținută de Zidane n-a dat roade. ”N-am mai avut benzină”, explică antrenorul, care-a folosit echipa a doua.
Titularii au capotat la Vigo duminică, însă nici rezervele nu o pot scoate pe Real din criză. Deși calificarea în "sferturile" Cupei Regelui fusese rezolvată în tur, madrilenii s-au chinuit aseară )2-2) cu divizionara secundă Numancia. "Dubla" lui Lucas Vazquez nu a putut alunga pesimismul galopant, iar cea mai slabă asistență de acasă în acest sezon i-a fluierat pe campioni, "fără planul A, dar lipsiți și de planul B", cum a punctat Marca.
A semnat pînă-n 2020
Ședința de-un ceas ținută în vestiar de Zidane după remiza cu Celta, în cursul căreia tinerii s-ar fi plâns că "nu joacă cei ce se antrenează mai bine în timpul săptămâni", n-a avut niciun ecou marți în teren. Și, curios, antrenorul blanco a dat acum vina pe condiția fizică, după ce la finele meciului anterior afirmase altceva. "N-am mai avut benzină", s-a plâns debusolatul Zizou, care a confirmat că a semnat prelungirea până în 2020. "Avem nevoie de 2-3 victorii și nu vom sta cu brațele încrucișate. Luăm totul zi cu zi, meci cu meci, la fel ca în sezonul trecut, nu ne lipsește ritmul. Și nu înseamnă nimic că mai un contract lung", a insistat francezul.
7 echipeau plecat neînvinse de pe Bernabeu în meciurile cu Real în acest sezon, Valencia, Levante, Betis, Barcelona, Tottenham, Fuenlabrada și Numancia. Tot 7 victorii au madrilenii acasă
2-2este rezultatul ambelor partide jucate la Madrid de Real în actuala ediție a Cupei, cu Fuenlabrada (liga a 3-a) și Numancia (Segunda)
{{text}}