Managerul lui Man. United încearcă să-l răpească pe starul chilian Alexis Sanchez, propunându-i lui Arsenal și un jucător: armeanul Mhitarian.
Se părea că Alexis Sánchez, aflat în ultimele șase luni de contract cu Arsenal, va semna în acest mercato de iarnă cu Man. City. Jucătorul s-ar fi înțeles cu Pep Guardiola pentru un salariu de 14,6 milioane de euro.
Însă oferta lui Pep nu depășește 22,5 milioane de euro. "Tunarii" ar vrea mai mult. Iar José Mourinho vrea să i-l fure de sub nas rivalului din Manchester.
Managerul lui United are o propunere mai bună pentru Arsenal. 40 de milioane de euro, aproape dublu! Incluzând și un jucător la schimb. Armeanul Henrik Mhitarian, pe care Wenger îl urmărea de când evolua la Șahtior.
Salariul lui Alexis nu ar fi deloc o problemă pentru Mourinho. Ar putea să-i dea oricând peste 15 milioane de euro pentru a-l face să uite de proiectul lui Pep la City.
60 de goluri a marcat Alexis Sánchez la Arsenal în Premier League
25 de assisturi are Alexis în trei ani și jumătate în campionatul englez
{{text}}