Florin Lovin, impresarul lui Denis Alibec, știe calea prin care atacantul de 27 ani și-ar putea reabilita situația ingrată în care se află la FCSB: reconcilierea totală față de Nicolae Dică și MM Stoica, personaje cu care s-a contrat dur în prima parte a sezonului.
"Cred că Denis nu a fost susţinut în acestă jumătate de an şi acesta e unul dintre motivele prestaţiei lui. E clar că Alibec a greșit față de Dică și Meme, dar dacă te aşezi la o masă şi îţi ceri scuze, o poţi lua de la capăt. Dacă nu, nu te poţi aştepta la altceva. Dacă s-ar duce Alibec şi i-ar spune lui Dică faptul că «nu îi place asta şi asta» şi lui Meme i-ar spune că «a greşit acolo», poate s-ar rezolva lucrurile.
În momentul în care Denis a trecut printr-o perioadă grea în prima parte a sezonului, trebuie rezolvată problemă. A spus la adresa lui Meme cuvinte impardonabile, iar relaţia cu Dică nu a fost cea mai bună. Trebuia să fie un moment zero prin care să se treacă peste toate problemele
Schimbarea trebuie să vină clar de la Denis. Are o valoare incontestabilă, dar a suferit la capitolul atitudine faţă de colegi, presă, arbitri", a declarat Florin Lovin, la TV Digi Sport.
0 goluri
are Denis Alibec în 12 meciuri în Liga 1. Are 2 goluri în cupele europene
{{text}}