Deşi Nicolae Stanciu (24 de ani) a avut o ofertă concretă de la Sivasspor, mijlocaşul român s-a înţeles în cele din urmă cu Sparta Praga, echipa care l-a dorit cu insistenţă în această iarnă.
update 12:59
După mai multe runde de negocieri, oficialii celor două echipe s-au înţeles în privinţa transferului lui Stanciu.
Jucătorul a rămas în Belgia după primul stagiu de pregătire al lui Anderlecht, dar în această seară va ajunge la Praga alături de agentul său, Anamaria Prodan.
Din primele informaţii, suma transferului se ridică la 5 milioane de euro, urmând ca Anderlecht să mai primească încă 3,2 milioane de euro, clauze stipulate în contract în funcţie de diversele bonusuri de peformanţă.
Dacă va ajunge să încaseze toţi banii, Anderlecht ar ieşi în minus cu doar 700.000 de euro faţă de suma cu care în vara lui 2016 l-a achiziţionat de la FCSB.
Ştirea iniţială
Sursele Gazetei din Turcia au dezvăluit în această dimineață că ieri, după miezul nopții, a venit propunerea clară pentru mijlocașul lui Anderlecht. "Putem să confirmăm interesul celor de la Sivasspor pentru Stanciu și faptul că vineri seară șefii echipei au trimis o adresă oficială către clubul din Belgia, către jucător și către agentul acestuia cu o ofertă de transfer devinitiv", a jucat Stanciu în 9 meciuri de campionat la Anderlecht în actuala stagiune.
5 milioane de euroeste suma pe care oficialii lui Anderlecht ar fi dispuși să-l cedeze defitiniv pe Stanciu în această iarnă
Oferta turcilor de la Sivasspor vine după ce managerul lui Anderlecht, Van Holsbeek a vorbit despre discuțiile pe care Stanciu le are cu cehii. "Sparta nu ajunge la nivelul pe care noi îl dorim cu oferta. Vom încerca în următoarele zile să ne întelegem cu cluburile interesate. Daca nu ajungem la vreun acord, Stanciu va continua cu Anderlecht", a spus Van Holsbeek.
Anamaria Prodan a comentat zilele trecute șansele ca Nicușor să rămână în Belgia: "Nu se pune problema ca Stanciu să rămână la Anderlecht. Când dai gol în Europa League şi în campionat nu mai eşti în lot te umpli de frustrări. A fost decizia lui Nicuşor Stanciu să plece de la Anderlecht! Mai există şi alte variante în afară de Sparta Praga. Chiar şi din zona arabă, dar şi de la alte echipe din Europa".
CUM COMENTEAZĂ STANCIU PLECAREA
Mijlocaşul a declarat la finele anului trecut, pentru La Derniere Heure că nu înţelege de ce nu este folosit mai mult la formaţia belgiană. "Este greu pentru mine. Şi nu doar acum, ci din sezonul trecut. Nu am spus mare lucru până acum, dar nu o să mai tac. Anul trecut, jucam în Europa League, uneori marcam, însă nu mai jucam în meciul următor. La fel şi în acest sezon. Nu înţeleg. Nu ştiu cum poate fi explicat acest lucru. Cum pot să fiu într-o formă bună dacă sunt titular la un meci şi apoi rezervă la cinci meciuri? Este ciudat. Nu am o explicaţie", a spus Stanciu.
{{text}}