Liga 1

Se adânceşte conflictul de la Astra: "E greu să vrei că continui când îţi iei banii pe la comisii"

FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 13 January 2018

Situaţia complicată a lui Alex Ioniţă, trimis de patronul Ioan Niculae la echipa a doua pentru că refuză să semneze prelungirea contractului cu Astra, este departe de a se rezolva.

Impresarul Florin Lovin, fost coleg cu Ioniţă la Astra, i-a luat apărarea mijlocaşului de 23 de ani: "E greu să-ţi doreşti prelungirea când îţi iei salariul pe la comisii", crede Lovin.

"Mă doare să văd ce se întâmplă cu Ioniță. Mi se pare inadmisibil să ai o astfel de atitudine față de un jucător care te-a dus pe locul pe care te afli acum în clasament și care a contribuit decisiv la câștigarea multor partide.

Eu cred că Alex își joacă într-un mod corect cartea la Astra, pentru că nu se prevede un viitor foarte bun acolo. Deși au reușit să țină barca deasupra, tot sunt mari probleme. Eu, de exemplu, am proces cu ei și mă chinui să iau ultimii bani pentru care am muncit, pentru care am jucat acolo și tot nu reușesc din cauza comisiilor de pe la noi. 

Când ți se propune un proiect în condițiile în care vorbim de un club liniștit din punct de vedere financiar, atunci te-ai putea gândi la prelungire. Dar, când știi că în ultimii trei ani ți-ai luat salariul doar pe la comisii, e greu să continui", a declarat Florin Lovin, la TV Digi Sport.

Alexandru Ioniţă a refuzat să-şi prelungească înţelegerea cu Astra şi a fost trimis pe termen nelimitat la echipa secundă a clubului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.