Olimpiu Moruțan, mijlocașul de 18 ani pe care Gigi Becali a plătit 700.000 de euro celor de la FC Botoșani, a oferit primul interviu în calitate de stelist cu acte-n regulă, pentru Gazeta de duminică.
În cantonamentul din Turcia al lui FC Botoșani, echipă pentru care va continua să joace până la vară, Moruțan a dezvăluit cum se simte după ce a semnat cu FCSB, cum crede că va decurge relaţia cu temperamentalul viitor patron și ce visează să facă în ultimele luni în Moldova.
Iată un scurt pasaj din interviu:
"- Te sperie că te-ai putea pierde în Capitală?
- Deloc, eu vreau să vin să demonstrez că sunt mai bun de la zi la zi. Atât. Sunt conştient ce aşteptări vor fi de la mine.
- Urmăreşti deja ce se întâmplă în viaţa echipei?
- Eu nu mă uit mult în presă. Dar ţin cu Steaua, vă daţi seama, şi îmi doresc să câştige campionatul.
- Vei fi în lumina reflectoarelor, dar şi în vizorul patronului. Cum crezi că vei rezista la presiunea lui Gigi Becali?
- Dacă o să-mi fac treaba pe teren, n-o să am probleme cu dânsul. Da, vor mai fi şi meciuri proaste şi o să încerc să nu am treabă cu ce spune domnul Gigi Becali, să mă concentrez doar la fotbal."
Citește în interviul integral din Gazeta de duminică (ediția tipărită - la chioșc, ediția digitală - AICI) ce sfaturi i-a dat ex-stelistul Golofca lui Moruțan și cum a reacționat Olimpiu când a fost întrebat cu ce echipă din România a ținut în copilărie.
{{text}}