Campionate

Italienii de la Inter sunt foarte aproape să transfere doi jucători din LaLiga

Foto: Guliver/Getty Images

Articol de Adrian Albu  —  duminică, 14 ianuarie 2018

Se discută foarte aprins în Italia despre ultimele ținte de transfer ale celor de la Inter. Nerazzurrii sunt aproape să-și întărească lotul cu doi jucători din LaLiga.

Un jucător important pentru italieni este Rafinha de la Barcelona, pe care aceștia vor să-l aducă sub formă de împrumut, cu opțiune de cumpărare ulterioară.

Negocierile s-au oprit, deși oficialii lui Inter s-au înțeles cu fotbalistul, deoarece catalanii vor ca suma pe care să o încaseze să fie peste 30 milioane de euro, față de cele 20 milioane oferite.

Argentinianul Gaitan ar fi o altă țintă pe care și-au propus-o oficialii italienilor pentru această perioadă de mercato. Jucătorul își dorește să aibă cât mai multe meciuri în picioare, pentru a nu rata Cupa Mondială, și e dispus să părăsească Atletico Madrid. Despre Gaitan nu sunt însă prea multe informații privind certitudinea mutării sale la Milano, presa internațională scriind doar pe baza unor declarații date de agentul acestuia.

Lupta mai grea se duce însă pentru al doilea transfer. Fiind foarte aproape să semneze cu fostul jucător al lui Chelsea, Ramires, nerazzurrii ar avea ocupate toate locurile pentru extra comunitari și și-ar bloca singuri aducerea unui alt fotbalist.

Surse: calciomercato.com, football-italia.net

Fii parte din redacția noastră! Jurnalisport e un proiect inovativ GSP, susținut de Google. În fiecare lună, GSP îi va recompensa pe cei mai performanți useri Jurnalisport. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.