Liga 1

Forțat să plece! Motivul halucinant inventat de oficialii lui Poli pentru a-l da afară

Articol de Aurelian Botezatu  —  Tuesday, 16 January 2018

Pe teren, Iosif Rotariu a scris istorie la Timișoara și la Steaua în anii '80 și '90. Dar șefii de astăzi ai bănățenilor au șters totul cu buretele și l-au forțat să părăsească clubul înaintea Crăciunului, din cauza unei scene petrecute în noiembrie, în timpul partidei din Liga 1 susținut de alb-violeți la Ovidiu, contra Viitorului (1-1).

La o fază la care Chițu a trimis balonul spre poartă, iar Straton a respins în bară, Rotariu, invitatul lui Hagi la meci, s-a ridicat din fotoliu. "M-am ridicat fiindcă băiatul din fața mea se ridicase și nu mai vedeam.

Celor din Consiliul de Administrație, care au văzut imaginile la televizor, li s-a părut că eram dezamăgit fiindcă Aurelian n-a marcat. Și mi-au reproșat că aș fi ținut cu Viitorul", a povestit Roti.

Fostul internațional, 55 de ani, bun prieten cu Hagi, s-a arătat deranjat de acuzele aduse și a renunțat imediat la postul de scouter: "Dacă oamenii sunt supărați, încheiem colaborarea. Să-mi dea banii la zi și semnez demisia!".

10 trofee
a cucerit Iosif Rotariu în carieră, cu Steaua (8) și Galatasaray (2). Are 25 de selecții și un gol în națională (1988-1997)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.