Handbalista norvegiană Nora Mork (26 de ani) a devăluit că pozele nud apăraute cu ea pe internet au fost furate și distribuite chiar de colegii din naționala Norvegiei.
Interul drept al naționalei Norvegiei și al lui Gyor a fost devastată după apariția fotografiilor cu ea dezbrăcată. Într-un interviu acordat celor de la VG, Mork amenință cu retragerea din națională: "Am fost la pământ. Mă simțeam în largul meu acolo, nu credeam că e posibil. Credeam că oamenii sunt alături de noi. Sunt dezamăgită. Am obosit. Federația mi-a spus să aștept scuzele, pentru că sunt plecați la Mondial acum. Mă gândesc să mă retrag".
Mork acuză Federația Norvegiană de Handbal că a procedat greșit și că, în loc să o anunțe de cele întâmplate, a mușamalizat tot. Mai mult, oficialii au declinat cererea făcută de Mork pe 25 noiembrie, prin care cerea sprijin financiar pentru procedurile legale care ar urma a fi întreprinse.
Echipa națională masculină a Norvegiei participă acum la Campionatul European de Handbal, fiind calificată în faza grupelor principale.
{{text}}