Eugenie Bouchard, 23 de ani, o va întâlni pe Simona Halep, 26 de ani, în turul doi de la Australian Open și recunoaște că jucătoarea noastră pornește ca favorită.
"Este întotdeauna o provocare să joci contra celor mai valoroase jucătoare din circuit, va fi o şansă bună de a-mi evalua forma din acest moment. Voi juca fără presiune", a declarat Bouchard, conform lapresse.ca.
Bouchard, ocupanta locului 112 în clasamentul WTA, spune că în acest moment își dorește să progreseze pas cu pas.
"Jocul meu de acum este de «lucru în desfăşurare». Ştiu că mai am mult de muncit. Unele obiceiuri sunt foarte greu de schimbat, muncesc cu echipa mea la acest lucru. Vreau să joc cât mai multe meciuri posibil şi ar trebui să joc mai multe turnee mici din cauza locului pe care mă aflu în clasamentul WTA", a adăugat Bouchard.
Halep și Bouchard s-au duelat de trei ori în circuitul WTA, în 2014. Simona a câștigat două partide, la Indian Wells și la Turneul Campioanelor, iar Genie s-a impus la Wimbledon.
Tot joi vor juca și celelalte două românce rămase în competiție. Ana Bogdan, 25 de ani, o va întâlni pe Yulia Putintseva, 23 de ani, în jurul orei 03:30, iar Sorana Cîrstea, 27 de ani, va juca împotriva cehoaicei Lucie Safarova, 30 de ani, în jurul orei 04:00.
{{text}}