Maria Sharapova și Angelique Kerber, câștigătoare la Melbourne, se reîntâlnesc sâmbătă, de la ora 10:00, la Australian Open după șase ani, într-unul dintre cele mai tari dueluri din turul al treilea.
Rusoaica s-a impus în 2008 la Melbourne, în timp ce germanca în 2016. Amândouă caută drumul înapoi spre vârful ierarhiei mondiale, iar sâmbătă se vor lupta pentru un loc în optimi de finală, de la ora 10:00. Partida va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe Eurosport.
Au în spate șapte confruntări, cu patru câștigate de Sharapova. Prima lor întâlnire a avut loc chiar la Melbourne, în 2012, când rusoaica s-a impus cu 6-1, 6-2.
"Va fi din nou un meci greu. Am jucat multe partide bune în trecut, știu că trebuie să joc cel mai bun tenis al meu.
Ea a evoluat foarte bine până acum, dar mă voi preocupa mai mult de mine, de ce pot eu să fac. Îmi amintesc că ne-am duelat la Stuttgart, la Wimbledon, da, am jucat multe meciuri strânse, dar acum este o altă poveste", a spus Angelique Kerber care s-a impus în ultimele două dispute, la Wimbledon 2014 și Stuttgart 2015.
Maria Sharapova a lipsit anul trecut de la Melbourne din cauza suspendării pentru dopaj primită după ediția din 2016. "Nu sunt surprinsă că o întâlnesc pe Angelique Kerber atât de devreme în turneu, clasamentul meu nu e atât de bun și știu că voi întâlni jucătoare bine clasate în fiecare tur. Întâmplător, ea e următoarea din tabloul pe care trebuie să-l joc. Cum am mai spus, îmi doresc astfel de meciuri contra jucătoarelor care sunt campioane de Mare Șlem. Ea a avut succes pe aceste terenuri. Îmi doresc să văd la ce nivel sunt", a subliniat Sharapova.
{{text}}