Simona Halep (1 WTA) va juca împotriva japonezei Naomi Osaka (72 WTA), învingătoare în fața lui Ashleigh Barty (17 WTA), favorita fanilor australieni, scor 6-4, 6-2.
- Partida se va disputa luni și va putea fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Eurosport.
Naomi Osaka reprezintă Japonia, dar locuiește de la trei ani la New York. Mama sa e japoneză, iar tatăl e din Haiti. Are un simț al umorului extrem de dezvoltat, cel puțin așa susțin ziariștii americani. Un umor mai puțin înțeles de japonezi.
Are unul dintre cele mai puternice servicii din circuit, iar dreapta ei este năprasnică, la 16 ani reușea să lovească pe forehand cu 160 km/h.
O are ca idol pe Serena
"Am fost foarte impresionată când am văzut-o și am vrut să joc ca ea atunci când eram mică. Sper că am început deja să evoluez ca ea", spunea Osaka în 2016 pentru USA Today. La 1,80 m are înălțimea optimă pentru a reuși în tenisul actual.
Primul său turneu de Mare Șlem a fost Australian Open 2016, unde a fost învinsă în turul al treilea de Victoria Azarenka.
A 3-a întâlnire directă
Simona Halep și Naomi Osaka s-au mai întâlnit de două ori. Prima întâlnire a fost în turul 3 de la Roland Garros 2016, când Halep a fost nevoită să revină de la 0-1 la seturi și să se impună scor 4-6, 6-2, 6-3. Nici a două înfruntare nu a fost mai simplă. În primul tur al Masterului de la Miami, Halep s-a impus greu, tot în 3 seturi, scor 6-4, 2-6, 6-3.
{{text}}