Atacantul lui Tottenham Hotspur, Harry Kane, 24 de ani, ar putea evolua din vară la Real Madrid.
Potrivit Sunday Times, Kane este dorit de antrenorul "galacticilor", Zinedine Zidane, și de președintele clubului, Florentino Perez, cei doi considerând că ar putea reconstrui echipa în jurul său.
Aceeași sursă susține că Perez este dispus să ofere 225 de milioane de euro, ceea ce l-ar transforma pe englez în cel mai scump transfer din istoria fotbalului. În acest moment recordul este deținut de Neymar, care a fost adus de PSG în vara anului trecut de la Barcelona pentru 220 de milioane de euro.
În vârstă de 24 de ani, Kane este unul dintre cei mai apreciați jucători ai lui Tottenham. Președintele lui Spurs, Daniel Levy, nu este de acord să îl cedeze pe atacantul englez pentru nicio sumă, el dorindu-și foarte mult să le prelungească contractele lui Kane și antrenorului Mauricio Pochettino, pentru a se asigura că formația sa îi va avea pe cei doi și după ce se vor muta pe noul stadion.
Harry Kane este un produs al centrului de copii și juniori al lui Tottenham, în curtea căruia se află de la vârsta de 11 ani. El mai are contract cu londonezii până în iulie 2022 și este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 120 de milioane de euro.
28 de partidea adunat Kane în acest sezon în toate competițiile reușind 28 de goluri și 3 pase de gol
12 goluri în 23 de partide a înscris Kane pentru națională Angliei pentru care a debutat în 2015
Surse: si.com, bleacherreport.com, le10sport.com
{{text}}