Simona Halep este pentru a treia oară în sferturi de finală al Melbourne, locul de unde au început rezultatele importante în turneele de Mare Șlem.
"Sunt și eu puțin australiancă pentru că lucrez cu Darren de multă vreme și cred că am făcut treabă bună. Datorită lui am ajuns numărul unu mondial. E mereu o plăcere să vin să joc la el acasă. Încerc să-l fac mândru pe teritoriul lui!", spunea Simona Halep după victoria din turul al doilea contra lui Eugenie Bouchard, referindu-se la prezența deja stabilă în colțul ei a lui Darren Cahill. Antrenorul care a propulsat 3 lideri mondiali, între care și ea. Legătura strânsă a liderului mondial cu țara de la Antipozi a început în 2014, când s-a calificat pentru prima oară într-un sfert de finală la un turneu de Mare Șlem. Pe atunci era locul 11 și foarte puțini vorbeau despre ea. Simona ajunsese la Melbourne, fără antrenor și în spate cu o zestre de șase turnee câștigate, însă lipseau rezultatele din competițiile de Grand Slam.
Thriller cu Jankovici
De la aceea ediție tot mai mulți români au început să o descopere. Mai ales că în 2014 au fost câteva meciuri pasionante în parcursul ei, în special cel cu Jelena Jankovici, pe care a învins-o cu 6-4, 2-6, 6-0. După acest meci, Halep n-a mai avut energia necesară pentru a opune vreun fel de rezistență în fața slovacei Dominika Cibulkova. A fost copleșită de emoțiile primului sfert de finală într-un turneu de Mare Șlem și a cedat cu 3-6, 0-6.
Déjà vu în 2015
În anul următor, Simona a ajuns în Australia fiind deja o certitudine în circuitul feminin, având în spate finala de la Roland Garros și semifinalele de la Wimbledon. Era numărul trei mondial și îi avea ca antrenori pe Victor Ioniță și pe Thomas Hogstedt. A reușit să câștige din nou patru meciuri, toate în minimum de seturi. Apoi scenariul s-a repetat, Simona fiind copleșită de importanța sfertului de finală pe care l-a pierdut în fața Ekaterinei Makarova cu 4-6, 0-6.
Au urmat doi ani în care Simona a văzut partea întunecată a primului turneu de Mare Șlem al anului, ea fiind eliminată încă din primul tur. Doi ani alături de Darren Cahill în care Simona n-a reușit să-l facă mândru. Aceste înfrângeri au venit în contexte în care au fost implicate și accidentări.
Și ajungem în 2018, când Simona e din nou în "sferturi" la Australian Open, după patru meciuri în care a avut de înfruntat tot felul de obstacole. Este singurul turneu de Mare Șlem unde nu a putut trece de această fază. "Abia aștept să joc din nou în sferturi de finală, poate a treia oară o să fie cu noroc și o să trec mai departe. Vom vedea ce va fi!", a spus românca la conferința de presă.
4-5este raportul dintre sferturile de finală câștigate și cele pierdute de Simona Halep în turneele de Mare Șlem
8 participăriare Simona Halep la Australian Open, ea fiind prezentă pe tabloul principal prima oară în 2011, când a atins turul al treilea
Pe cine a învins Simona Halep când a ajuns în sferturi de finală la Australian Open
2014
Favorită 11
Turul 1 Katarzyna Piter (Pol) 119 WTA 6-0, 6-1
Turul 2 Varvara Lepchenko (SUA) 50 WTA 4-6, 6-0, 6-1
Turul 3 Zarina Diyas (Kaz) 152 WTA 6-1, 6-4
Optimi de finală Jelena Jankovic (Ser) 8 WTA 6-4, 2-6, 6-0
2015
Favorită 3
Turul 1 Karin Knapp (Ita) 50 WTA 6-3, 6-2
Turul 2 Jarmila Wolfe (Aus) 62 WTA 6-2, 6-2
Turul 3 Bethanie Mattek-Sands (SUA) 258 WTA 6-4, 7-5
Optimi de finală Yanina Wickmayer (Bel) 80 WTA 6-4, 6-2
2018
Favorită 1
Turul 1 Destanee Aiava (Aus) 193 WTA 7-6 (5), 6-1
Turul 2 Eugenie Bouchard (Can) 112 WTA 6-2, 6-2
Turul 3 Lauren Davis (SUA) 76 WTA 4-6, 6-4, 15-13
Optimi de finală Naomi Osaka (Jap) 72 WTA 6-3, 6-2
{{text}}