Liga 1

O aniversare ciudată pentru Gigi Becali: 15 ani de la cea mai mare controversă de după '89!

FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 24 January 2018

Astăzi se împlineşte un deceniu şi jumătate de când Gigi Becali a crezut că a preluat Steaua, brand pe care, de fapt, l-a pierdut definitiv în instanţă acum 3 ani. 

În noaptea de 23 spre 24 ianuarie 2003, în sala de şedinţe de la tribuna a II-a a stadionului Ghencea, o Adunare Generală explozivă, cu prezenţa gărzilor de corp şi chiar a armelor albe şi de foc, ascunse în toaletele de la etaj, a produs schimbarea proprietarului celui mai important club din România.

Gigi Becali devenea atunci oficial deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni la Steaua.

Azi, la fix 15 ani distanţă de acel moment, Becali nu mai patronează Steaua, ci FCSB. "Tot Steaua e, de fapt", susţine cel care a fost protagonistul poate celui mai controversat moment din fotbalul românesc de după Revoluţia din 1989.

Alte 3 imense controverse din fotbalul românesc

1. ABSENŢA LUI DOBRIN DIN '70

La Campionatul Mondial din Mexic, Dobrin n-a fost folosit niciun minut în meciurile cu Brazilia, Anglia şi Cehoslovacia, în ciuda faptului că era una dintre cei mai buni fotbalişti români, în '66 şi '67 fusese declarat câştigător al Anchetei Gazetei Sporturilor. Ulterior, nici unul dintre argumentele prezentate de selecţionerul Angelo Niculescu n-a fost convingător 100% privind lipsa marelui Dobrin.

2. TRANSFERUL LUI HAGI

În ianuarie '87, Steaua l-a solicitat pe Gică sub formă de împrumut de la Sportul pentru Supercupa cu Dinamo Kiev. După meci, Hagi n-a mai revenit niciodată în Regie, iar din suma imensă achitată de Real în 1990, 4 milioane de dolari, Sportul nu s-a ales cu nimic.

3. FINALA CUPEI DIN 1988

Steaua s-a retras de pe teren, acuzând ofsaid nesemnalizat la golul lui Dinamo. Valentin Ceauşescu le-a făcut semn jucătorilor să meargă la cabine, ulterior FRF a acordat trofeul Stelei, dar după Revoluţie, gruparea din Ghencea a renunţat la trofeu, însă acesta nu figurează nici în palmaresul lui Dinamo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.