Orice jucător sub 28 de ani poate rupe unilateral contractul cu clubul său după doar 3 sezoane, plătind ca daune contravaloarea salariului pînă la finalul înţelegerii
Întrebarea ce urmează trebuie pusă oamenilor din fotbal de pe la noi: Aţi auzit de fotbalistul scoţian Andy Webster? Probabil că 95 la sută dintre cei chestionaţi ar răspunde nu. Însă cei ce fac parte din procentul de 5 la sută ar trebui felicitaţi şi premiaţi. De ce? Pentru că numele lui Andy Webster, mai exact transferul său cu scandal de la Hearts la Wigan, va deveni similar cu o nouă revoluţie în fotbal, ceva ce nu s-a mai întîmplat de la un alt caz celebru, Bosman, şi el, la rîndu-i, un jucător mai degrabă obscur.
Pe 30 ianuarie 2008, o dată cu sentinţa dată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, "Webster" a început să acţioneze ca o lege, urmînd paşii amintitei Legi Bosman. Aşa apare inclusiv pe motorul de căutare Wikipedia: "Webster Ruling".
Ce prevede noua lege. Orice fotbalist cu vîrsta mai mică de 28 de ani care a jucat cel puţin 3 ani la un club îşi poate rupe unilateral contractul, urmînd a plăti drept compensaţii clubului doar contravaloarea salariului pe care-l mai avea de încasat pînă la finalizarea stipulată a înţelegerii. Nu se iau în considerare valoarea fotbalistului ori cota lui de piaţă, pur şi simplu se pleacă de la contractul înregistrat şi, mare atenţie!, NEMODIFICAT ÎN ULTIMII 3 ANI. Mai mult decît atît, dacă vîrsta fotbalistului e mai mare de 28 de ani, condiţiile sînt şi mai bune: el poate pleca după numai doi ani. Obligaţia celui în cauză e să anunţe clubul în cel mult 15 zile de la finalul sezonului respectiv despre intenţiile sale.
Cazuri concrete: Dorin Goian, Nicolae Dică şi Dănuţ Coman
Pentru a explica, să luăm un caz concret din fotbalul nostru: internaţionalul Dorin Goian de la Steaua. Pe care Gigi Becali a sperat şi speră să scoată cel puţin 10 milioane de euro. Goian are 27 de ani. Contractul său a fost semnat în 2005, pe durată de 5 ani, pînă în 2010, cu un salariu de 150.000 de euro pe sezon. La vară, el va îndeplini condiţiile noii legi astfel că va putea rupe unilateral înţelegerea, va plăti daune Stelei de 300.000 de euro şi va putea semna cu oricine din postura de jucător liber, cu avantaje financiare însemnate pentru el.
La rîndu-i, Dică a semnat un nou contract cu Steaua în octombrie 2006, pînă în 2010. Cum va împlini 28 de ani pe 9 mai, la finalul sezonului în curs el va intra în cea de-a doua categorie: peste 28 de ani, două sezoane din noul contract, 2006-2007 şi 2007-2008. Astfel că el ar putea rupe înţelegerea cu Steaua, iar daunele ar fi de doar 240.000 de euro, salariul său pe doi ani. În aceeaşi situaţie e şi rapidistul Coman: 30 de ani, contract semnat în 2006 pînă în 2009, adică o plecare, la vară, contra 100.000 de euro, salariul său anual.
Soluţiile cluburilor
Sentinţa TAS a iritat la maximum lumea fotbalului, în special zona conducătorilor. Însuşi Sepp Blatter, preşedintele FIFA, a declarat că această nouă regulă va ajuta doar jucătorii şi agenţii de jucători, nu şi cluburile. Care, în faţa pericolului, au două soluţii: fie să schimbe la fiecare 3 ani contractul, evident mărind salariul, fie să stabilească, aşa cum e în Spania, clauze de reziliere pentru fiecare jucător în parte. Manchester United, spre exemplu, a reacţionat imediat modificînd contractul lui Cristiano Ronaldo şi făcîndu-i un salariu departe de orice tentaţii: 11 milioane de euro pe an. Acelaşi lucru încearcă să obţină Arsenal cu Cesc Fabregas şi Chelsea cu Lampard, dar cei doi au refuzat deocamdată orice propunere, presa engleză vorbind că ambii sînt deja antamaţi de Barcelona, care-i va lua pe amîndoi cu 14 milioane de euro, beneficind de noua lege.
Povestea unei legi
Povestea acestui Andy Webster (25 de ani) a început în vara lui 2006, atunci cînd clubul său, Hearts of Midlothian, a încercat să-i prelungească înţelegerea ce expira în vara lui 2007. Nefiind de acord cu noile condiţii oferite, Webster a rupt unilateral contractul, prevalîndu-se de articolul 17 din regulamentul FIFA de transferări, mai ales că petrecuse la Hearts deja 3 ani, în ceea ce FIFA numeşte "perioada de protecţie".
Deşi Webster a plecat imediat la Wigan (între timp s-a mutat la Rangers), cazul său a ajuns mai întîi la FIFA, care, acţionînd conform aceluiaşi articol 17, a obligat pe Wigan să plătească 800.000 de euro pentru transfer clubului Hearts, adică salariul jucătorului pe 4 ani. Nemulţumit de decizie, Webster a apelat la TAS, care a dat, la 30 ianuarie, sentinţa definitivă, obilgîndu-l pe Webster însuşi să plătească drept compensaţie 200.000 de euro lui Hearts, adică salariul său pe sezonul ce-i mai rămînea în contract.
Motivaţia juriului a fost următoarea: "Cînd un club decide să rupă unilateral contractul unui jucător e obligat să-i plătească salariul din contract pe perioada prevăzută. Şi în sens invers trebuie folosită aceeaşi monedă".
Deocamdată, legea abia a intrat în vigoare. Deci există un precedent care poate fi folosit în justiţie în orice caz similar
Cu Bosman a fost la fel
La începutul anilor '90, cînd Jean-Marc Bosman a dat în judecată UEFA, puţini credeau că modestul jucător belgian de la RFC Liege, căruia i se refuza un transfer gratis la sfîrşit de contract, va cîştiga procesul. Totuşi, pe 15 decembrie 1995, Curtea Europeană de Justiţie a dat o sentinţă care a revoluţionat fotbalul. A considerat că Bosman a fost nedreptăţit, regulamentul restricţionînd la acea vreme mişcarea liberă a jucătorilor, ceea ce era în contradicţie cu Articolul 39 al Tratatului Uniunii Europene. De atunci, toţi fotbaliştii au avut dreptul, în interiorul UE, să treacă gratis la final de contract de la o echipă la alta. Un alt efect a fost dispariţia "cotei străinilor" (limitarea numărului de jucători proveniţi din altă ţară a UE) în campionatele din Uniunea Europeană.
{{text}}