Tenis

AUSTRALIAN OPEN. De ce spune Simona Halep înainte de finala contra Carolinei Wozniacki: "E mai rău"

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 25 ianuarie 2018

După ce a câștigat incredibil semifinala Australian Open cu Angelique Kerber, scor 6-3, 4-6, 9-7, Simona Halep a vorbit din nou despre accidentarea de la gleznă.

Simona susține că încă are probleme după meciul din turul I, cu Destanee Aiava, și spune că va lua o pauză după finala Australian Open, de sâmbătă, de la ora 10:00, cu daneza Caroline Wozniacki.

"Nu mă puteam gândi la glenză în timpul meciului, poate la respirat cu siguranță. Acum piciorul drept e mai rău pentru că am tot împins în el, toată greutatea a fost pe el, dar nu vreau să mă gândesc la asta acum. Vreau să dau totul în finală, iar apoi voi avea o vacanță binemeritată", a spus Simona Halep la conferință de presă.

E MAI MULT STRATEGIE?!

De la accidentarea din primul joc, Halep a invocat probleme la gleznă doar la interviuri. În timpul partidelor, a alergat și s-a zbătut ca niciodată până acum. Nu e exclus ca subiectul să fi fost ținut în prim-plan și ca o strategie pusă la punct cu antrenorul ei pentru adormirea adversarelor. 

Citește și: AUSTRALIAN OPEN. Ce a fost în mintea ei » Simona Halep, dezlănțuită la conferință! » Ce a trăit la mingile de meci ale lui Kerber: "Am încercat să nu fiu speriată"

Citește și: SIMONA HALEP - CAROLINE WOZNIACKI // Simona Halep e gata de finala Australian Open! Ce a schimbat din atitudinea cu Ostapenko pentru primul trofeu de Grand Slam

Toate articolele despre victoria Simonei Halep cu Angelique Kerber:

1. FĂRĂ CUVINTE! Simona Halep a făcut meciul carierei! » ULUITOARE! LIDERUL MONDIAL MERGE ÎN FINALĂ! BRAVO, SIMONA HALEP!

2. VIDEO SENZAŢIONAL! Punctul turneului în meciul Simona Halep - Angelique Kerber: raliul-nebun din startul decisivului

3. Meci de foc în finala Australian Open » Locul 1 WTA se decide la Melbourne

4. Primele declaraţii ale Simonei Halep după meciul epic cu Angelique Kerber: "Încerc să fiu calmă, sunt mândră de ceea ce am realizat"

5. Aici s-a jucat totul! TOP 3 elemente-cheie ale victoriei Simonei Halep: care a fost slăbiciunea devenită armă

6. Cifrele spun tot! Simona Halep a dominat-o categoric pe Angelique Kerber » Număr impresionant de puncte câștigătoare

7. UNICĂ în istorie! Simona Halep e la un pas de o performanţă FABULOASĂ în finala cu Caroline Wozniacki de la Australian Open 

8.Opinie de Luminița Paul: "E timpul să-i dăm lui Cahill creditul adevărat, rotund, pentru ceea ce este Simona Halep azi"

9. SIMONA HALEP - CAROLINE WOZNIACKI // Trece peste barajul mental? Meciul cu Wozniacki este o premieră pentru Simona Halep la Australian Open

10. SIMONA HALEP - ANGELIQUE KERBER // Dezvăluiri din lojă! Omul din spatele Simonei Halep, declarație îndrăzneață : "Este gata să moară pe teren ca să câştige meciul"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.