Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

SIMONA HALEP - CAROLINE WOZNIACKI // S-a dat lovită?! Victor Hănescu lansează o ipoteză șoc după finala de la Melbourne

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Simona Halep a pierdut finala de la Australian Open, 6-7(2), 6-3, 4-6 cu Caroline Wozniacki. Victor Hănescu, sfertfinalist la Roland Garros, crede că e posibil ca daneza să fi apelat la o strategie pentru a întoarce soarta partidei.

Momentul care a schimbat cursul meciului a venit la scorul de 4-3 în decisiv pentru Simona, imediat după ce jucătoarea noastră a câștigat game-ul pe serviciul adversarei. Wozniacki a cerut intervenția medicului, acuzând dureri la genunchiul stâng. După acel time-out medical, daneza a câștigat ultimele trei game-uri și finala.

Acea pauză cerută de Caroline a venit dintr-odată. Nu o anunța nimic. Nu a fost ca la Simona, care a acuzat mai mult timp că nu se simte bine până să ceară intervenția medicului. E posibil să fi fost o strategie. Până la urmă, dacă așa a fost, chiar e meritul ei pentru că a avut luciditate în momentele alea și a știut să îi taie ritmul Simonei”, a explicat Victor Hănescu la DigiSport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.