International   •   Stranieri   •   INTERVIU

Cum i-a cucerit Lucian Goian pe cei de la Mumbai City: "Am făcut ravagii în India cu pălinca de la Cluj și cu cârnații afumați!"

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  duminică, 28 ianuarie 2018

La aproape 35 de ani, pe care-i va împlini în februarie, Lucian Goian e foarte apreciat la Mumbai, unde poartă și banderola de căpitan. De la 5.200 de kilometri, fundașul central a acceptat să povestească experiența din Asia: de ce li se confiscă telefoanele înaintea meciurilor, cum e să lucrezi cu patroni actori sau regizori și ce l-a emoționat până la lacrimi.

Lucian, cum apreciezi experiența din India, după o jumătate de an petrecută acolo?

- Pot spune că am avut un întreg an 2017 bun, pentru că și experiența din Australia, de la Perth Glory, a fost una plăcută. Am lăsat o impresie excelentă acolo. În India sunt fericit, lumea mă apreciază, totul e foarte bine.

- De ce aleg fotbaliștii să meargă în Asia?

- Factorul financiar e decisiv, însă și experiențele sunt interesante.



- Cum sunt salariile față de cluburile din România?

- Mult peste. Depinde de jucător și de numele pe care îl ai.



- E adevărat că majoritatea patronilor sunt actori sau regizori?

- Da, da! Dar sunt oameni de calitate și de o modestie incredibilă raportat la faima pe care o au în India.



- Cum au reacționat colegii de echipă, când le-ai adus pălincă din România?

- Au venit niște prieteni din țară și mi-au adus niște preparate tradiționale și o sticlă de palincă de Cluj. Într-o seară am făcut un platou cu preparate și am servit colegii. Au fost impresionați de bunătatea cârnaților și a mușchiulețului afumat. Iar pălinca a făcut ravagii! Le-am dat să guste câte puțin la fiecare. Reacțiile au fost diverse. Un coleg după o gură de pălincă a luat repede o bucată de ceapă în gură să "stingă", iar altul după ce a gustat se freca pe abdomen și spunea că-l arde pe dinăuntru. Ha, ha, ha!

Citește interviul integral în ediția tipărită de azi! Poți răsfoi Gazeta și online, aici!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.