Simona Halep a pierdut finala de la Australian Open, 6-7(2), 6-3, 4-6 cu Caroline Wozniacki. Sportiva noastră a vorbit despre programul din viitorul apropiat, însă n-a spus niciun lucru concret, fiind încă în dubii prezența sa la FED Cup din cauza accidentării la gleznă.
”Cât de lungă va fi vacanța mea? Nu vă zic! Meciul de Fed Cup este însă în plan. Trebuie să văd RMN-ul. Ambele picioare sunt afectate.
O să am foarte mare grijă de corpul meu. După aceea vedem. Fed Cup este în plan, dar sper să fiu bine ca să pot să joc”, a zis Simona Halep, 26 de ani, la conferința de presă.
Ce ar urma pentru Halep?
Așa cum a anunțat Stere Halep, tatăl Simonei, pentru sportiva noastră urmează aproximativ două săptămâni de pauză, după două săptămâni de concurs.
Tocmai pentru această mini-vacanță Simona Halep a ales să renunțe la turneul de la Sankt Petersburg, unde a participat anul trecut și a ajuns până în sferturile de finală. Va pierde astfel 100 de puncte.
Prima competiție la care ar putea reveni Simona este FED Cup. Președintele FRT, George Cosac, a spus că jucătoarea ar fi transmis semnale pozitive în privința prezenței la meciul cu Canada de la Cluj, din turul I al Grupei Mondiale II din 10 și 11 februarie.
Apoi sunt șanse mari să participe la turneul de la Doha, care începe pe 12 februarie și unde anul trecut n-a participat.
Citește și:
{{text}}