Nationala

EXCLUSIV Marea surpriză pentru echipa națională » Contra aduce un jucător de la FCSB! Nu a mai fost convocat până acum

Articol de Eduard Apostol  —  Monday, 29 January 2018

Man va fi convocat la meciurile din primăvară ale naţionalei, fiind apreciat de colaboratorii lui Contra în această iarnă.

"E stângaci, dar joacă în partea dreaptă, cum e de altfel o tradiţie în fotbalul modern. Dennis Man e un atacant lateral cu calităţi optime şi de perspectivă, care iubeşte să dribleze cu piciorul stâng. Aduce aminte de Gareth Bale la fizic şi modul cum îşi foloseşte piciorul stâng".

Aceasta este descrierea pe care i-au făcut-o italienii de la tuttomercatoweb extremei de 19 ani a lui Dică. Evoluţiile din acest sezon ale arădeanului, la care se adaugă adnotările personale ale oamenilor din staff-ul lui Cosmin Contra care l-au urmărit în această iarnă îl pot propulsa direct la prima reprezentativă!

Man este pe lista selecţionerului, care-l are în vedere pentru meciurile primei reprezentative din 2018. Ionel Gane, Leo Toader şi Javi Reyes l-au urmărit pe puşti la lucru în prima lună din acest an şi şi-au notat numele tânărului în agenda lor. Fotbalistul pe care Gigi Becali visează să ia zeci de milioane de euro are toate şansele să apară în luna martie în lotul cu care "tricolorii" vor aborda amicalul cu Suedia, de pe noul "Ion Oblemenco". 

 

2 goluri are Man pentru selecţionata U21, în 4 meciuri

50.000.000 €e clauza de reziliere a contractului lui Dennis cu FCSB

 

"Iubesc să câştig, urăsc să pierd!"
Motto-ul lui Man

"Dennis Man e Van Basten! Ce avea olandezul mai bun ca Man al meu?! Al meu acţionează din instinct, nu se lasă ghidat de emoţii"
Gigi Becali, patron FCSB

"Man e ca Messi! E clar e mai bun decât Coutinho, chiar dacă ăsta s-a vândut pe 160 de milioane de euro"
Gigi Becali, patron FCSB

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.