Alexandru Băluță, 24 de ani, a recunoscut că a negociat în această iarnă cu FCSB, unde era dorit insistent de patronul formației, Gigi Becali. A explicat de ce a refuzat până la urmă oferta.
"Am avut multe discuţii în iarna asta. Am fost stresat şi cred că este mai bine că am rămas. Îmi părea rău dacă plecam, mai ales la Steaua.
Mai am contract cu Craiova până în 2021. Nu ştiu dacă se mai poate face un transfer de al meu până în ultima zi de mercato. Vom vedea.
Am primit multe mesaje de la suporteri să nu plec la Steaua. Suporterii mi-au spus să nu mă duc după bani. Îmi era greu să plec, nu era un pas înainte dacă mă duceam la Steaua. Trebuie să mă gândesc şi la binele familiei mele.
Vreau să aducem un trofeu la Craiova. Sunt de patru ani aici, deşi recunosc că doar de doi am început să joc foarte bine. Am discutat şi cu familia şi am luat împreună decizia să nu plec acum, fie şi la Steaua. Am ajuns la concluzia că este bine să evit unele conflicte. Lumea e nebună. Ştiu că au fost fotbalişti ai Craiovei care în decursul anilor au semnat cu echipele rivale. Dar la vară dacă voi lua titlul cu Craiova voi pleca în străinătate cu capul sus", a spus Băluţă la Digi 24 Craiova.
CS U Craiova și FCSB sunt rivale în lupta pentru titlu în Liga 1. Bucureștenii au 4 puncte peste olteni în clasament, 47 respectiv 43, fiind pe locul 2. Craiova e pe 3.
ETAPA 23:
2 februarie
18:00 Sepsi - Poli Timișoara
20:45 Viitorul - Astra
3 februarie
18:00 Voluntari - Poli Iași
20:45 Gaz Metan - FCSB
4 februarie
18:00 Botoșani - Juventus
20:45 Dinamo - CSU Craiova
5 februarie
20:45 CFR - Chiajna
{{text}}